Transformare prin proces. Când rezultatul nu mai e o țintă

Sunt un om caracterizat puternic de nerăbdare. Simt nevoia constant de provocări noi. Și ăsta ar fi un lucru foarte bun, dacă pe multe dintre ele nu le-aș abandona înainte de final. Am pasiuni și hobby-uri diverse. Fiecare dintre ele și-a ițit capul în sfera de interese la un anumit moment al vieții. Unele la cel potrivit, altele poate prea devreme. În mintea mea “prea târziu” nu există. Nu mai există. Cred că un proces de transformare se poate întâmpla oricând, poate începe chiar și în pragul bătrâneții și nu se sfârșește nicicând. 

Spuneam la început că am abandonat procese în plina lor desfășurare. Frustrările care au venit odată cu asta m-au făcut să mă aplec puțin asupra acestui lucru. Să înțeleg de ce. Odată atins un punct, ținta conștientă sau inconștientă, interesul s-a pierdut. Dar creierul, în plină analiză, a identificat numeroase schimbări produse în interior pe parcursul procesului de desfășurare a proiectului respectiv. 

Procesele de transformare și recompensele

Fiecare drum pe care ne angajăm să îl parcurgem în dezvoltarea noastră personală lasă urme. Și ne îmbogățește cu fiecare zi. Suntem tentați să ne aruncăm cu totul, cu nerăbdarea așteptării rezultatelor,  pornim pe repede înainte. Pentru că acolo simțim că vine recompensa. Odată cu rezultatul. Întocmai ca un câine care, după ce își îndeplinește sarcinile trasate de dresor, după ce execută ce i se cere, primește recompensa, exact așa funcționăm și noi. Așteptăm premierea, eliberarea dopaminei, neurochimicul care ne împinge către stimuli și recompense. Așa simțim plăcere.

Dar dacă, pentru o stare constantă bună, ne-am concentra pe pași mici. Pe evoluție personală pe termen lung, un proces de durată presărat cu recompense din loc în loc. Dacă am conștientiza fiecare element nou apărut în interiorul nostru, rezultat al unei schimbări minore, felul în care ne uităm la noi s-ar schimba. Suma tuturor acestor schimbări poate fi transformarea. Uneori în cineva la care nici nu ne-am fi gândit. 

Devii altul doar participând activ la drum

Când intri într-un proces creativ lung, anevoios, cu sincope de inspirație, cum ar fi, de exemplu, scrierea unei cărți, ești transformat de proces în sine, de muncă. La final ești al om, indiferent dacă e o carte e bună sau nu, publicată sau nu. Tu ești altcineva. Sondarea în interiorul propriu pentru a scoate la lumină stări, personaje, conflicte vindecă, ridică întrebări, se produc conexiuni, crești. Chiar și numai pentru asta merită să faci efortul. Pentru a te întâlni pe tine, cel nou, de la finalul procesului. 

Fiecare dintre noi are așteptări. Înainte pășirii către o nouă direcție, ne facem planuri și anticipăm rezultate. Există, însă, o probabilitate foarte mare ca acestea să nu mai conteze în final. Pentru că finalul ne găsește transformați, cu alte așteptări, alte planuri pe care la start nu le poți anticipa. De exemplu, înainte de a fi părinte poți doar să îți imaginezi cum o să fie. Ai așteptări, asculți povești al altor persoane care au copii, citești, te documentezi. Să fii părinte e cel mai mult despre simțire, dincolo de responsabilități. Nu ai cum să anticipezi asta. Și transformarea se întâmplă permanent. Apar emoții, percepții noi. Apare o nouă formă de iubire care nu seamănă cu nicio alta.

Hemingway spunea că se oprea din scris atunci când atingea un punct culminant al inspirației. Când era pe culmi. Pentru că, zicea el, e bine să lași munca pe un vârf. A doua zi o iei de la capăt din punctul ăla. Dacă îți închei procesul în plin blocaj, probabilitatea să reiei cu energie și efort susținut ce ai de făcut este foarte mică.

Obiceiurile și transformarea pe termen lung

Ca o metodă eficientă de a nu renunța la planuri și obiective, de a te bucura de tot ce îți aduce fiecare proces de transformare (pentru că, vrem nu vrem, toate produc asta în noi) este, așa cum spuneam aici, crearea unui sistem de obiceiuri. Puterea unui astfel de sistem este fantastică. Baby steps pentru transformare pe termen lung. Este incredibilă starea pe care ți-o dă zi după zi urmărirea progresului pe care îl faci. 

Am avut nevoie de crearea unui astfel de sistem pentru a rezolva haosul care-mi guverna fiecare zi. Nu sunt o tipă foarte organizată. Sunt mai degrabă rebelă. 🙂 Și asta mă încurca teribil – sunt mamă, soție, cu tot felul de responsabilități și lipsă de timp, ca majoritatea oamenilor. Așa că m-am mângâiat ușor pe creștet și mi-am promis că o să pornesc cu pași mici. Mi-am stabilit acum ceva timp 5 obiceiuri noi pe care să le “exersez” în fiecare zi. Ce m-a ajutat foarte mult în menținerea lor a fost crearea unui calendar/jurnal în care am bifat progresul zilnic. Ce recompensă! Ce stare de bine! 

Surse foto articol – Suzanne D. Williams,Miguel Bruna, Hayley Seibel, Jukan Tateisi, Eric Ward, Christopher Sardegna pentru Unsplash. Prelucrare în Canva