Vulnerabilitatea mi s-a dezvăluit ca fiind parte din ce sunt ca om de puțin timp. Nu-i puteam da un nume până de curând. Mă priveam ca o persoană mai degrabă “fraieră” în relațiile cu ceilalți decât ca pe un om care are curajul de a se dezvălui așa cum este – cu frici, imperfecțiuni, disperări și toate lucrurile negative care ne fac, de obicei, să purtăm o mască în fiecare zi. 

Am făcut asta în relațiile cu bărbații, în relațiile cu prietenii, pe blog și în viața profesională. Cu câteva filtre, desigur. Dar inconștient. Deschiderea a fost una dintre calitățile pe care le-am auzit ca fiind spuse atunci când cei din jur erau întrebați ce apreciază la relația pe care o au cu mine. Asta se întâmplă pentru că îmi iau energie de la oamenii cu care interacționez. Greu lucrez fără a fi într-o echipă, am nevoie de întâlniri fizice, de conexiune cu prietenii foarte des. Sunt ultra sensibilă în ceea ce privește nevoile sociale. 🙂

Ce este vulnerabilitatea?

O definiție simplă, dar foarte adevărată, este aceea că să fii vulnerabil înseamnă să fii om. Pentru că ne naștem cu ea. Copiii spun și fac lucrurile fără a-și pune filtre menite să le schimbe imaginea în fața celorlalți. Pleacă, inconștient, de la premisa că sunt acceptați așa cum sunt. Asta, până intervenim noi, părinții, și în eforturile de a-i aduce pe “calea cea bună”, de a le da o direcție către o viață de succes, le îngrădim libertatea de a se lăsa văzuți cu adevărat. Cu greșeli, cu poticniri, cu neînțelegeri. 

Facem comparații, taxăm greșelile și efectul este acela de a îi forța (pentru a nu mai simți durerea neacceptării de către ceilalți, a criticii) de a nu își mai permite să se manifeste cu curaj, indiferent de consecințe. Sădirea unui sentiment puternic de competitivitate și dezvoltarea ideii de necesitate a ei pentru o viață împlinită profesional este una dintre capcanele în care intrăm ca părinți. Sunt cunoscute întrebările de genul “dar tu de ce ai luat 8 și X a luat 10? Ce a făcut el bine și tu nu?” “L-ai văzut pe Y cât de bun este la matematică?”

Să fii vulnerabil…

Să fii vulnerabil înseamnă să faci ceva fără a avea garanții, să investești în relații fără a fi sigur că vor funcționa, că va exista reciprocitate, să spui primul “te iubesc”, deși există probabilitatea de a fi respins, să poți spune cu inima împăcată “Îmi pare rău, am greșit. O voi repara”. Nu e comod, dar e necesar. 

Ne trezim dimineața, ne punem armura și ieșim în lume să dăm piept cu ea și provocările care ne așteaptă. Ceea ce inconștient ni se dezvoltă în minte este faptul că nu o să permitem să fim văzuți exact așa cum suntem, ca să nu fim răniți. E un sistem de apărare pe care toți îl avem. 

Mituri despre vulnerabilitate

În cartea sa devenită bestseller, “Curajul de a fi vulnerabil”, Brene Brown, autoarea care și-a dedicat viața profesională studiului și cercetărilor legate de vulnerabilitate și rușine, vorbește despre câteva mituri.

Vulnerabilitatea este slăbiciune

Marea majoritate a celor din generația adulților de acum pot afirma că în copilărie au fost îndrumați (ca să nu zic forțați) să își reprime suferința, să se abțină de la a se manifesta în momentele de furie, durere. Am auzit de multe ori spunându-li-se băiețeilor faptul că bărbații nu plâng. Și că trebuie să se comporte ca niște adevărați bărbați. Să-și reprime sentimentele și să meargă mai departe. Să îndure.

Dacă timp de ani ți se repetă asta, creierul înțelege că nu e ok să fii expus. Că trebuie să ascunzi tot ce te macină, pentru că oamenii te taxează. Și ducem cu noi convingerea asta că, dacă ne arătăm exact așa cum suntem, cu toate imperfecțiunile, durerile și fricile de pe interior, nu vom fi acceptați de către ceilalți. Suntem slabi. Nu intru în amănunte legat de tăvălugul care se creează aici. Suntem slabi – oamenii au fost învățați să se alăture oamenilor puternici – vom fi respinși – ne vedem nevoiți să ne punem masca salvatoare de relații atunci când intrăm în contact cu ceilalți. 

Vulnerabilitatea nu e pentru mine. Nu sunt niciodată vulnerabil

Cu alte cuvinte, eu nu mă las să fiu vulnerabil. Eu sunt puternic. Numai că toți suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică,  vulnerabili încă de când ne naștem. Cu cât ne reținem în a ne manifesta această expunere în fața celorlalți a ceea ce suntem cu adevărat, cu atât devenim mai vulnerabili. E un paradox, da. Dacă nu știi cum e să fii vulnerabil, înseamnă că ești. 

Unii dintre noi, din păcate, pentru a nu simți ei înșiși durerea, o aruncă asupra celorlalți. E mult mai ușor. Și, dacă nu îți recunoști ție însuți gradul de vulnerabilitate, se întâmplă exact asta. Arunci negrul asupra altora. Nu ne putem preface că nu îi afectăm pe ceilalți prin ceea ce facem. De aceea e necesar să ne lăsăm să fim vulnerabili când spunem “Îmi pare rău!”. 

Nu îmi manifest vulnerabilitatea în fața celorlalți

Suntem ființe sociale. Avem nevoie de conexiuni create cu ceilalți. De-aia suntem specia dominantă de pe planetă. Pentru că avem capacitatea și privilegiul, aș spune eu, de a ne conecta cu alții. 

Dar ce stă la baza creării relațiilor este încrederea. Iar la baza încrederii stă autenticitatea. Să ne arătăm celorlalți exact așa cum suntem. Ca să facem asta, avem nevoie să ne lăsăm să fim vulnerabili. 

Pot să amorțesc vulnerabilitatea

Din păcate, creierul uman este incapabil de a da la o parte, de a anula selectiv emoțiile. Nu putem alege să nu mai simțim durere, frică, anxietate, ci doar bucurie. Dacă le amorțim, o facem cu toate. Și apar frustrări, stări de depresie, lipsa scopului. 

Vulnerabilitatea stă la baza rușinii și fricii, dar și la baza bucuriei, creativității, sentimentului că aparții. Brene Brown

E inconștiență?

Poate fi. De-aia vulnerabilitatea poate fi un filtru foarte bun pentru relațiile pe care le începem sau dezvoltăm cu ceilalți. Pentru că e bine să ne permitem să fim vulnerabili în fața celor care și-au câștigat dreptul de a vedea și auzi ce avem de spus cu toată autenticitatea. 

Când vorbim de a dezvălui părți din noi celorlalți nu vorbim despre expunerea în fața a mii de “prieteni” de pe Facebook sau a sute de urmăritori de pe Instagram. Nu înseamnă să dezvăluim detalii intime despre viața noastră unor oameni față de care nu am dezvoltat un sentiment de încredere. Așa că abia după ce s-a creat o legătură bazată pe încredere, atunci putem fi vulnerabili în fața celorlalți și nu inconștienți. 

Să te dezvălui celorlalți așa cum ești, să te lași doar să fii în relații, e un act de curaj, da. Dar e și o mare bucurie. Pentru că reacția e reciprocitate. Inviți, în felul ăsta la manifestarea autenticității celorlalți. Și ce dacă ești respins? Înseamnă că nu trebuie să fii acolo și asta e o lecție pe care o înveți și care te ajută să crești. Dar ce bucurie e atunci când conexiunea e reală, între două inimi deschise și nu între două măști!

 

Sursă foto articol – Christal Yuen, Toa Heftiba, John Noonan pentru Unsplash. Bob Dmyt și John-i pentru Pixabay

 

 

PS: Poate vrei să vezi ”Ce ne face autentici?”

Vezi în Cartea despre acceptare. E mai jos.

Iar dacă ți-a plăcut, abonează-te la newsletter și vei primi alte articole similare. Poți împărtăși prietenilor în social media dacă tu crezi că le e de folos.

Îți spunem, totuși, de la început, că atunci când distribui mesajul în online, unele date cu caracter personal vor fi vizibile online.

Sunt de acord să primesc notificari în mod informat. Am citit și agreat termeni & conditii.

Leave this field empty if you're human: