De ce iertăm, dar nu uităm?

Vi s-a întâmplat vreodată să vă întâlniți întâmplător pe stradă cu o persoană și primul impuls să fie acela de a trece pe trotuarul celălalt? Sau, dimpotrivă, chiar dacă persoana asta v-a traversat traiectoria prin lume o singură dată, fără a avea ocazia de a vă mai intersecta vreodată, să vi se lumineze fața de încântare la vederea lui/ei? Cu siguranță tuturor ni s-a întâmplat cel puțin o dată. 

Cum se face că sunt întâlniri cu oameni pe care îi știm de o viață pe care nu ni le dorim, care ne stârnesc stări interioare neplăcute și întrevederi cu oameni străini pe care ne dorim să-i revedem, ne face plăcere să petrecem timp cu ei?

Memoria 

Specialiștii spun că există două feluri de memorie. Cea care se referă la informațiile pe care le reținem (nume, adrese, formule matematice etc – lucruri concrete, conștiente) denumită și memorie explicită și cea care se referă la stări și senzații reținute în corp care poartă denumirea de memorie implicită. 

Memoria explicită se manifestă atunci când pentru a desfășura o activitate trebuie să aducem în conștient informații din trecut. De exemplu, ca să pot reproduce un text, trebuie ca eu să îl fi învățat/repetat înainte. Cea implicită (inconștientă) nu necesită aducerea la nivelul conștientului a unei experiențe. Odată ce am învățat să ne spălăm pe dinți (mișcările necesare unui astfel de proces), odată ce am deprins mersul pe bicicletă, vom ști întotdeauna cum să o facem. 

Memoria – catalizatorul relațiilor interumane

Memoria implicită/inconștientă se dezvoltă în ultimul trimestru de sarcină și înregistrează tot ca stare. De aceea se spune că fătul preia din stresul mamei care îl poartă în pântec sau, din contră, se dezvoltă armonios influențat de starea de bine a mamei. 

Memoria explicită se dezvoltă începând cu vârsta de 2-3 ani. Nu v-ați întrebat de ce nu reușiți să vă aduceți aminte nimic din perioada în care erați bebeluși? De ce primele amintiri sunt de când deja știați să mergeți singuri, de când puteați lega câteva cuvinte? Pentru că tot ce s-a întâmplat până la vârsta de 2-3 ani s-a înregistrat în memoria implicită. 

Psihoterapia lucrează cu deblocarea memoriei implicite în rezolvarea traumelor. Sunt cunoscute practicile psihologilor de a descoperi rănile din copilărie ale pacienților și vindecarea prin procesul terapeutic a acestora. De multe ori amintirile inconștiente sunt aduse în conștient prin stimuli. Mirosul de portocală pentru unii poate aduce amintiri din copilărie în casa părintească, gustul unei prăjituri poate stârni senzații care ne-au încercat în copilăria petrecută la bunici etc. 

Ce rol are memoria în relațiile interumane?

Dacă ne referim strict la relațiile interumane și cum influențează memoria inconștientă modul în care ne raportăm la cei pe care îi întâlnim, putem spune că o face exact așa cum îi este și denumirea – inconștient. 

Mai mult decât orice vorbă, orice faptă, ținem minte stări, senzații. Dacă un om greșește față de noi spunând ceva ce ne-a rănit, dar persoana respectivă are capacitatea, în general, de a ne face să ne simțim bine în prezența ei, vorba nu mai contează în foarte scurt timp. 

Citind studii despre subiectul de față mi-am explicat foarte multe dintre lucrurile pe care nu le înțelegeam vizavi de criteriile de selecție a oamenilor în viața mea. Nu le înțelegeam pentru că nu puteam să le pun pe foaie, să văd, cu liniuță, de ce pe acela l-am ales și pe celălalt l-am respins. Îmi spuneam tot timpul că e vorba despre instinct. Și este. Dar un instinct pe care, dacă vreți, îl pot explica.

Am experimentat de-a lungul vieții câteva situații în care am simțit nevoia ca pe un om, pe care l-am întâlnit o singură dată, să îl revăd. Când se repeta interacțiunea simțeam bucurie și stare de bine. Chiar dacă nu se întâmpla nimic ieșit din comun, chiar dacă era o interacțiune perfect normală, energia lui/ei îmi era benefică. 

Pe de altă parte, din păcate, există persoane pe care le știu de mult timp cu care nu mai vreau, pur și simplu, să interacționez. M-au făcut să mă simt rău, fără să pot explica cum. Senzațiile pe care le aveam în corp în întâlnirile cu ei erau mai degrabă negative și asta mă face să îi evit, deși sunt o persoană foarte sociabilă. 

De ce iertăm, dar nu uităm?

Nu uităm pentru că nu ne lasă memoria inconștientă. Starea pozitivă sau negativă produsă de interacțiunea cu celălalt, odată instalată, va fi propulsată în conștient de către stimuli. Un stimul, în cazul ăsta, poate fi simpla lui/ei vedere. Iertăm fapte, vorbe, dar nu uităm senzații. Oamenii de lângă noi ne influențează starea de spirit, interiorul. Dacă reușim să fim focusați pe ce primim din partea lor, putem face o triere a relațiilor în mod chiar conștient.

Dar, mai important, dacă reușim să înțelegem că asta ni se aplică tuturor, putem alege să îi facem pe oameni să se simtă bine în prezența noastră. Starea o pe care creăm celor de lângă noi e baza relațiilor pe care le construim. Suntem amprente lăsate în mintea și sufletul celor cu care ne intersectăm. Ține de noi dacă suntem puși în sertarul mental plin cu amintiri inconștiente negative sau în cel pentru cele pozitive.

Surse foto articol – Priscilla Du Preez, Jeremy Bishop și Brett Jordan pentru Unsplash și Jeff Jacobs și Qimono pentru Pixabay