Despre vulnerabilitate și leadership: din cicatrice, nu din rană

Acum o săptămână am avut un curs.  Eram încă în refacere după o gripă care mă scosese din ritm, nu dormisem  deloc și simțeam că nu sunt eu 100%.  Știi senzația aia când corpul îți spune „ia o pauză”, dar mintea știe că trebuie să fii acolo?

 

Am ales să fiu prezentă, așa cum eram, cu vocea ușor răgușită, cu energia pe jumătate, dar cu intenția întreagă. N-am spus nimic participanților. Nu pentru că voiam să ascund, ci pentru că acel curs  nu era despre mine, ci despre ei. A fost doar o notă interioară de autoobservare: „Azi e așa. Fac tot ce pot. Fără să mă judec.”

 

Ieri, într-un alt curs, aceeasi grupă, le vorbeam celor din sală despre cum prima resursă a unui formator este el însuși: starea de bine, echilibrul emoțional, claritatea minții. Și mi-am dat seama cât de des confundăm vulnerabilitatea cu slăbiciunea., diferența de a vorbi din rană vs cicatrice. Din durere vs lecție. 

 

Ce înseamnă, de fapt, vulnerabilitatea

 

Brené Brown spune că vulnerabilitatea nu e expunerea totală sau descărcarea emoțională, ci curajul de a te arăta așa cum ești, chiar și fără garanția rezultatului. Ca de exemplu, spune tot ea, e să spui primul ”te iubesc”. 

 

E spațiul acela unde inima bate mai tare, vocea tremură puțin și totuși alegi să rămâi în arenă pentru că acolo, în arenă, cum spunea Brown inspirându-se din discursul lui Roosevelt,  nu contează criticii care stau pe margine și comentează. Contează cel care intră, transpiră, cade, se ridică și merge mai departe.

 

A fi vulnerabil ca lider nu înseamnă să-ți povestești rănile, ci să le transformi în lecții.  Să nu te ascunzi după o mască de perfecțiune, dar nici să nu-ți aduci suferința neprocesată în spațiul de lucru.

Diferența dintre a vorbi din rană vs din cicatrice

 

Când vorbești din rană, încă ”sângerezi” și în încăpere lași durerea. Cauți înțelegere, alinare, compasiune.
Când vorbești din cicatrice, ai trecut prin proces, ai înțeles și poți dărui sens. Ai învățat lecția și o oferi celorlalți să nu treacă prin rana ta. În cicatrice există înțelepciune. 

 

Un lider care vorbește din rană cere susținere. Un lider care vorbește din cicatrice oferă inspirație.

În leadership, vulnerabilitatea vindecată creează siguranță.

Vulnerabilitatea crudă, din rană, cum spun eu,  creează tensiune,  pentru că ceilalți nu știu dacă e despre ei sau despre tine.

Cicatricea înseamnă că durerea a fost trăită, integrată și transformată în înțelepciune. Din acel loc, poți spune: „Știu cum e să te doară. Am fost acolo. Și uite ce am învățat.”

 

Cicatricea spadasinului

 

Povestea spadasinului este un reper pentru mine, o poveste la care mă întorc din nou și din nou. În Psihocibernetica, Maxwell Maltz povestește despre un spadasin cu o cicatrice adâncă pe obraz. Un ucenic îl întreabă dacă nu-l deranjează acel semn — dacă nu-i amintește de eșec.

 

Spadasinul îi răspunde (redau aproximativ):
„Cicatricea asta m-a învățat mai mult decât toate victoriile mele. Când o simt, știu unde am greșit. Dar nu mă mai tem de greșeală, pentru că am învățat cum să mă ridic.”

 

Acea cicatrice nu era un semn al rușinii, ci al maiestriei.  Un lider autentic e exact așa: poartă urmele bătăliilor sale interioare, dar nu le mai arată ca să fie compătimit,  ci ca să inspire încredere.

 

A fi lider în arenă

 

Cei mai buni lideri nu ies din arenă atunci când sunt vulnerabili. Rămân acolo,  transpirați, obosiți, poate nesiguri, dar prezenți și dau tot ce pot pe cât pot în acel moment. Nu perfect, dar, din nou spun, prezent.   Pentru că știu că încrederea nu se câștigă prin perfecțiune, ci prin autenticitate.

Și, da, e ușor să vorbești despre curaj când totul merge bine, dar vulnerabilitatea reală apare atunci când alegi să mergi înainte indiferent ce.

 

Să spui: „Azi nu sunt la 100%, dar sunt aici.”  Să îți recunoști limitele, fără să le transformi în scuze. Să lași oamenii să te vadă uman, fără să le ceri să te repare.

Liderul care inspiră prin adevăr, nu prin imagine

 

Leadershipul nu e despre a nu greși, ci despre cum revii după greșeală. Despre cum transformi o rană într-o cicatrice și o cicatrice într-o resursă.

Cei care te urmează nu caută un lider invincibil, caută un deschizător de drum care să le fie alături. Un om care poate să spună: „Da, am trecut prin asta. Și am învățat.”  Un om care rămâne în arenă chiar și când nu strălucește.

 

Vulnerabilitatea e forma cea mai înaltă de curaj, spune Brene din studii, eu afirm din ce am simțit și observat în timp la mine și în mediu.
E locul în care nu te mai ascunzi după titlu, rol sau armură. Și e momentul în care înțelegi că leadershipul autentic nu se măsoară în control, ci în a fi acolo total. 

 

Pentru mine, vulnerabilitatea e despre a ști când să te oprești, când să ceri ajutor, când să spui „astăzi atât pot” , dar fără să renunți la tine. Și, pentru că am pornit de la leadership, a conduce din cicatrice, nu din rană, înseamnă să fii acolo cu adevăr, blândețe și intenție, dorind să aduci bine celor ce te urmează în comunitatea mică sau mai mare. 

Să fii, pur și simplu, om.

 

Vulnerabilitatea nu e despre a te arăta slab, ci despre a rămâne în arenă chiar și atunci când nu ești la 100%. Am scris despre cum, uneori, puterea unui lider nu stă în a nu cădea, ci în felul în care alege să se ridice. Din cicatrice, nu din rană.