Increderea în sine = stima de sine? Nu, așa cum văd

Era prin 2020 – 2021, anul acela în care totul se petrecea în online. Mă adaptasem, știam ce știu, ce pot. Sau așa credeam. Lucrurile se așezau fain, și eram încrezătoare în ce prezentam acolo, pe bucata mea de content marketing. Până într-o zi când m-am văzut șovăielncă în a mă prezenta, deși în continuare știam ce știu și, mai ales, cât de bine știu. Ce se întâmplase? În prima fază nu mi-am dat seama. A fost nevoie de o situație similară la scurt timp să știu ce s-a întâmplat: comparația subconștientă.

Concret. Una dintre clientele mele, prietenă dragă de altfel, folosea o sintagmă mare și tare, când vorbea despre experți. Și vorbise și despre cineva din categoria mea ca fiind mare și tare, că el câștigă nu știu ce bani. Subtil, nici măcar fără să știu ce mă roade pe dinăuntru, m-am gândit că deși știu ce știu, nu sunt mare și tare că nu câștig cât expertul X. M-am stimat mai puțin. Aveam aceeași încredere, dar mai puțină stimă față de mine. Și, da, așa apărut și furia care s-a domolit doar când am descoperit acea breșă cu mine mă:)

Încrederea în sine poate e ok, dar oare ne stimăm?

Cam așa se întâmplă lucrurile. Sunt momente în care te uiți la tine și simți că ceva nu se potrivește. Ai zile în care te simți în largul tău, curajoasă, pregătită să încerci orice. Și ai alte zile în care, deși faci lucrurile bine, apare o voce mică ce te înțeapă pe dinăuntru. Atunci poate te întrebi: „Oare ce se clatină acum? Încrederea mea? Sau felul în care mă percep ca om?”

Practic, astea sunt întrebările pe care le-am observat la mine sau la alții, puse mai mult sau mai puțin, în aceste cuvinte.  Așa am  descoperit în timp că încrederea de sine și stima de sine sunt două lucruri diferite, deși seamănă și ne induc uneori în eroare. Și, da , le găsim în tot felul de articole aproape sinonime.  Când le separi,se face liniște în gânduri sau, cel puțin la mine așa s-a întâmplat. Când le amesteci, ajungi să cauți răspunsuri care nu te ajută.

De ce am pornit seia de la articole și cum văd lucrurile acum? Da, încă observ și documentez

Eu am o treabă cu documentarea. Scobesc diferite informații, din unghiuri variate și unde nu se aliniază cu ce simt, cred observ, chestionez, documentez și, da, emit și propriile opinii. Ca acum, când am o opinie ușor altfel față de articolele pe care le găsesc în căutări, în limba română cel puțin. 

Am pornit de la documentarea unui articol despre stima de sine și am tot găsit pe net puse în aceeași linie, aproape sinonime. Asta, deși eu le percep diferit și, da, există literatură care le plasează diferit. Mai mult decât atât se bate intens monedă  pe imaginea de sine deși, de multe ori imagine e bună și validată social, dar înăuntru putem fi praf (și nu de stele). Sau, cel puțin asta opinez acum. 

Concret, imaginea de sine ( care e doar o percepție, cum mă văd) – încrederea în sine ( percepția că știu ce fac) – stima de sine ( cum sunt și valorizez, indiferent ce, pentru simplu fapt că sunt).  Altfel spus, imagine și încrederea ar putea fi subcomponente ale stimei de sine. 

Mai mult decât atât, pot si mai multe subcomponente ale stimei de sine, precum: valoarea de sine sau acceptarea de sine (că da, poți să imagine, încredere  stabile, să te valorizezi superior, dar să nu accepți ce e imperfect și să fii într-o continuă demonstrație). Am subliniat ”acceptare” pentru că acesta este cuvântul care m-a trigăruit cu mult înainte de pandemie, pe când am lansat seria de povești Cartea despre acceptare. 

Și fiindcă am scris titlul cărții, acolo am un articol despre  ce ne face autentici,  așa că nu pot trece mai departe fără să spun că, așa cum văd eu, autenticitatea e expresia auto-acceptării ( inclusiv a faptului că accept că nu accept orice 🙂 ) poate ultima redută spre stimă de sine. Î

În acest articol scriu doar despre diferența și interdependența termenilor din titlu. 

Bineînțeles, e punct de vedere personal. 🙂 

Ce este încrederea de sine, dincolo de definții 

Încrederea de sine ține de acel „pot să fac asta”, este despre ”a face”. Nu de perfecțiune, ci de mișcare, despre acțiune. E curiozitatea de a încerca, de a învăța, de a reveni chiar dacă nu ți-a ieșit din prima. E despre pasul acela mic pe care îl faci pentru că ceva în tine îți șoptește că merită să vezi ce e dincolo de el. Sau, cum spunea un prieten bun ”să nu spui nu înainte să încerci”.

Altfel spus, încredere de sine apare după ce faci ceea ce faci și scade când Nu faci. De aici legătura cu procrastinarea ( am vorbit mai multe aici).

Aici poate intra ceea ce unii specialisți numesc ”stimă de sine specifică”

Ce este stima de sine

Stima de sine este felul în care te privești ca om, dincolo de rezultate, dincolo de aplauze, dincolo de „cum ar trebui să fii”.  Stima de sine e mai mult despre ” A fi”. Este despre valoarea pe care ți-o atribui când e liniște. Despre felul în care stai cu tine în momentele în care nu performezi, ci doar exiști. Este bucuria, aprecierea că Ești și Ești valoros perfect imperfect.

E egală, la fel,  în timp și în diferite situații? Absolut nu. Avem zile și zile, conjuncturi, situații momente chiar prezența unor oameni care ne umbresc stima de sine. Sau, cel puțin, așa am observat. 

Un exemplu concret. Ani am folosit ofnogreatimportance ca mail sau mă semnam în revistă cu pseudonimul Fantomița. Acum sunt mai mult sau mai puțin ok cu cine sunt, cu ups and downs în funcție de ”mediu” și, da de circumstanțe de viață. Totuși, în prezența unor oameni din perioada ofnogreatimportance sunt cel puțin … altfel. Nu lipsită de importanță, dar altfel decât sunt cotidian. 

 

Ce am făcut cu declanșatorii?  Fiind conștientă de ei, fie îi evit, fie îi gestionez mai bine. 🙂 Pe cât de bine pot, firesc astfel am am ajus ca, per ansamblu, să  estimez pozitiv stima de sine globală.  

 

Și aici, mi-a apărut un alt termen: stima de sine globală.  De fapt, asta este stima de sine așa cum o văd și cum am scris: sunt valoros pentru că Sunt, sunt valoros perfect – imperfect.

De ce se amestecă?

Pentru că, uneori, încrederea pare vizibilă: o vezi în acțiuni, în rezultate, în „uite ce am făcut”. Stima de sine stă în interior, ascunsă, după cum stă și neîncrederea ce mocnește ca un tăciune gata să se aprindă la primul stimul. Da, așa cum îți scriam.. Și atunci avem impresia că sunt același lucru. Dar nu sunt. Poți avea încredere mare într-un domeniu și o stimă de sine scăzută per ansamblu pentru că nu te vezi suficient de… Sau poți avea o stimă de sine sănătoasă, dar o încredere ezitantă când pășești pe un teren nou, iar asta e firesc.

Cum funcționează împreună, fără să pun egal între ele.

Stima de sine îți spune: „Ai un loc al tău în lume.”
Încrederea de sine adaugă: „Și poți să te miști în acest loc.”

Una îți susține rădăcinile, cealaltă îți întinde ramurile. Când cele două se întâlnesc, apare un fel de liniște în interiorul tău. Liniștea aceea din care poți începe orice.

 

Cum poți să le cultivi separat

Pentru încrederea de sine:

• începe cu lucruri mici, realizabile
• exersează ceea ce simți că vrei să îmbunătățești
• notează momentele în care ți-a ieșit ceva
• amintește-ți că progresul apare făcând.

Pentru stima de sine:

• observă cum îți vorbești în zilele grele
• dă-ți voie să fii om, nu proiect
• fă loc pentru pauză, nu doar pentru acțiune
• apropierea de oameni în fața cărora poți rămâne autentică ajută enorm, după cum te ajută să îi elimini pe cei care se așteaptă să porți o mască.

Cum se influențează reciproc

Să mă explic, voi continua analogii și imagini care să proiecteze abstractul în situații mai aproape de cele cunoscute. 

Astfel,  încrederea de sine și stima de sine se joacă una cu cealaltă mai mult decât recunoaștem. Parcă ar sta la aceeași masă și ar discuta continuu, chiar dacă noi nu suntem atenți la conversație. Una spune: „hai, încearcă!”, cealaltă șoptește: „ești în regulă chiar dacă nu-ți iese.” În zilele bune merg împreună. În zilele nasoale secalcă pe picioare și ne lasă cu impresia că nu știm exact ce trăim.

Când stima de sine e stabilă, încrederea crește mai ușor. E ca și cum ai avea podeaua fixă sub picioare și îți permiți să te ridici pe vârfuri, să te întinzi după ceva nou fără teama că vei cădea. În schimb, când stima de sine e fragilă, chiar și lucrurile pe care le faci bine pot părea nesigure. Oricât ai exersa, apare acel „nu e suficient”, iar încrederea se micșorează pentru că nu are pe ce să se sprijine.

La fel și invers. Când începi să exersezi ceva nou și reușești, chiar și puțin, încrederea de sine trimite un mesaj către stima de sine: „Vezi? Se poate. Ai resurse.” Iar stima de sine, dacă ascultă, respiră puțin mai adânc și se așază. Uneori, un singur succes mic poate deschide o ușă pe care încercai să o împingi de ani de zile.

Relația dintre ele nu e liniară. Se ating, se susțin, se dezechilibrează, se reașază. Într-o zi, încrederea te ridică și îi oferă stimei de sine dovezi frumoase. În altă zi, stima de sine îți oferă un spațiu blând în care să explorezi, iar încrederea prinde curaj tocmai pentru că nu mai simte presiunea de a demonstra ceva.

Când începi să le observi pe amândouă și să le înțelegi separat, dar și împreună, ceva în tine se așază. Nu devii eroină peste noapte, dar devii mai prietenoasă cu tine. De acolo începe orice schimbare adevărată.

De final

Te la cu o întrebare: in zilele in care te simti nesigur, ce parte din tine se clatina de fapt: increderea ca poti face un lucru sau felul in care te vezi ca om?

 

PS: informații despre faza ofnogreatimportance găsești în Cartea despre acceptare  care e aici. 

Acesta e un punct de vedere personal pornind de la mine și documentare din diverse surse. https://www.verywellmind.com/what-is-self-esteem-2795868 

https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/self-esteem/art-20045374

 

Sursa foto: pexels.com