De ce călătoria rămâne una dintre cele mai aplicate și faine forme de dezvoltare personală pentru mine

M-am întors de Anul Nou din Budapesta. Nu cu revelații spectaculoase  ca în ”Eat. Pray. Love” și nici cu obiective noi pentru anul care începe. M-am întors cu o stare de așezare. Cu gânduri care s-au ordonat singure. Cu idei simple care s-au așezat singure. Cu relații mai strânse cu companionii de drum. Cu sens după un an lipsit de sens. Și, da, cu noi planuri de călătorie. 🙂

În lunile dinainte fusesem în Praga și în Colmar, într-o formație, mai mult sau mai puțin asemănătoare, asta după luni de pauză de călători. Eu spun că a călători e pentru mine e o formă de terapie și chiar e. Clar e o formă de autocunoaștere profundă. Locuri diferite, ritmuri diferite, aceeași constantă: călătoria ca formă de cunoaștere aplicată. Nu doar a lumii, ci, mai ales, a mea.

Asta e motivul pentru care călătoria, pentru mine,  nu e pauză de distracție. Este una dintre formele de dezvoltare personală oneste, profunde și trăite.  Este cea mai faină formă de autocunoaștere și îmi aduce sens. 

Uitați și de ce: 

Călătoria îți scoate identitatea din rutină

Acasă știm cine suntem. Sau credem că știm. Suntem rolurile noastre, programul nostru, lucrurile la care ne pricepem. În călătorie, toate acestea se estompează. Nu mai ești „ce faci”, ci „cum ești”. Te scoate din  „a face” sau  „a avea” în  „a fi”. Iar diferența e mare.

Într-un oraș străin, identitatea nu mai e susținută de context. Rămâne ce e al tău cu adevărat.

Călătoria singur, ca formă de introspecție reală

Călătoria singur nu e despre izolare. E despre întâlnire. Cu tine.

Când nu ai cu cine comenta, când nu ai cui externaliza deciziile, când tăcerea nu mai poate fi evitată, ies la suprafață frici, gânduri, dorințe pe care, acasă, le acoperim cu zgomot. Frica de singurătate. De rătăcire. De a nu avea control.

Dar tot acolo apare și o formă de claritate ca o conversație internă mai sinceră și orientată spre sens, dincolo de rol, dincolo de o identitate proiectată. 

Călătoria între prieteni te învață relația, nu confortul

Călătoria cu prieteni nu este testul distracției, ci al relației. Spațiul comun, deciziile mici, oboseala, ritmurile diferite scot la iveală nu doar ce avem în comun, ci și cum gestionăm diferențele.

Este o lecție aplicată despre cum construim relații bazate pe valori comune, nu pe control sau adaptare forțată. Despre negociere, respect, acceptare.

Acceptarea lipsei de control, în forma ei pură

Una dintre cele mai bune lecții despre lipsa controlului nu am învățat-o din cărți. Am învățat-o în aeroport plecând spre Albania, când suplimentele din rucsac au declanșat alertă de bombă și m-am trezit cu toate hainele mele într-un sac de securitate.

Nu era nimic de rezolvat. Nimic de grăbit. Nimic de explicat care să conteze. Doar de așteptat și mai apoi să mă distrez, să fac haz de necaz, pe tema asta. 

Călătoria te învață exact asta: sunt situații în care controlul nu există. Și viața merge mai departe și fără el.

Ideile sunt o formă de adaptare

În viața cotidiană ne trezim de multe ori auto-acuzându-ne că nu suntem creativi, că nu avem idei. Într-o călătorie creativitatea e aplicată, de multe ori ca formă de adaptare. Cu mulți ani în urmă, într-o călătorie în Siria, am afirmat că în țara mea sunt soția prietenei cu care călătoream, prietenă studentă la limbi arabice (în Siriate așezau unul lână altul ca soț- soție, altfel cum voiau ei). Asta doar să putem sta una lângă alta în autocar. Ideea venit instantaneu, ca o altă forme de creativitate.

Călătoria te învață răbdarea și credința

În călătorie  înveți răbdarea. Ai de așteptat avion, tren, autobuz. Ai de așteptat la security, uneori chiar la un restaurant mai bun. Alteori când nu știi ce se întâmplă. În una dintre cele două călătorii în SIria, o țară care e cum știm toți cum e, tot autocarul a fost oprit la vamă și subiectul eram eu. Nu știam ce se întâmplă, doar crâmpeie din ce îmi traduceau stâlcit cei doi vorbitori de engleză. Am avut răbdare și credința că se rezolvă și vom continua călătoria. Și a continuat.

Cunoașterea aplicată a altor culturi

Poți citi despre culturi. Dar nu le poți înțelege fără să le trăiești.

Ritmul oamenilor, felul în care își beau cafeaua, cum vorbesc, cum tac, cum se trezesc devreme sau târziu,  cum se raportează la timp și la spațiu. Toate acestea nu sunt informații de wikipedia. Sunt experiențe pe care le simți în raport cu tine. Și din ele vine, firesc, acceptarea diferențelor.

Nu toleranța din discurs. Acceptarea din înțelegere, din a fi acolo.

Ruptura necesară de rutină și focus

Creierul nostru e obișnuit cu focus, productivitate, obiective. Dar ideile bune nu vin mereu din concentrare. Unele vin din relaxarea atenției.

Călătoria rupe rutina cognitivă. Schimbă stimuli. Dezleagă noduri. Lasă gândurile să se așeze singure. Iar din subconstient apar, în ordinea lor, idei care nu pot fi forțate.

Le recunoști pentru că nu sunt zgomotoase. Sunt clare.

Călătoria ca formă de încredere în sine

Fiecare drum găsit, fiecare situație gestionată, fiecare decizie luată fără garanții construiește ceva simplu și solid: încrederea că te poți descurca. Nu pentru că știi totul, ci pentru că știi că vei găsi o soluție.

Călătoria te aduce în prezent, fără mantre sau meditații

Într-un oraș străin ești atent fără să vrei. La detalii. La repere. La oameni. La tine. Prezența nu mai e un concept, ci o stare naturală.

Călătoria te învață managementul resurselor pe repede înainte

În călătorie, mai mult ca oricând, ai nevoiesă gestionezi banii ( mai ales dacă vrei mai multe călătorii, așa ca mine 🙂 ) și timpul. Timpul să ajungi la aeroport, să faci check in, check out. Să ai resurse de energie să poți merge pe cât ți-ai propus. Să nu procrastinezi procrastinarea – procrastinării pentru că timpul e limitat la destinație, că pierzi avion, că te costă bani și, mai ales, timp. 

Ca o paranteză mai amplă, călătoria, ca și viața, are resurse finite, important e ce ce faci cu ele. Voi toți cei care veniți cu mantrele resurselor infinite, nu aruncați cu pietre. 🙂

Călătoria nu îți dă răspunsuri, ci întrebări mai bune

De fiecare dată când mă întorc, nu vin cu concluzii. Vin cu întrebări. Mai potrivite. Mai aplicate. Mai ancorate în mine. Și asta, pentru mine, este o formă de dezvoltare reală.

Pentru că nu tot ce contează se poate planifica.

Unele lucruri trebuie trăite, ca să se așeze.

Iar călătoria rămâne unul dintre cele mai simple și aplicate moduri de a face asta.

 

PS: Pentru 2026 mi-am propus să călătoresc în minim 5 țări. Până în aprilie sunt deja trei planiificate și sunt constructiv curioasă să mă reîntâlnesc cu mine la drum. 

Foto credit: Elena Octaviana Oprea și e din Riquewihr