Cum scapi de teama de a te filma. Un exercițiu simplu care funcționeză.

Sunt întrebări care, atunci când le primești, scot la suprafață lucruri pe care le știai deja, dar nu le mai spusesei de mult cu voce tare. Așa s-a întâmplat și cu întrebarea Oanei Păuna. I-am răspuns atunci pe Facebook, natural, din experiența mea și din ce văd zi de zi la oamenii cu care lucrez la cursuri și asta în ideea de a ajuta. Între timp comentariul a dispărut. Ideea e că ieri, la curs, am reîntâlnit frica aceasta la o cursantă care a spus că mai bine renunță la direcția de formare decât să vorbească, iar eu nu văd asta o cale. Așa că important este răspunsul în sine, exercițiul pe care vi-l dau să vă ajute, mai ales că e valabil pentru oricine se teme să se filmeze sau să vorbească în fața camerei.

Și poate că și tu ai trecut prin asta: ai ceva de spus, ai o idee, ai un mesaj… dar în momentul în care apare camera, simți cum ți se blochează tot. Îți tremură vocea, îți fuge privirea, îți spui că „nu ești potrivit pentru asta”. Și, ce-i drept, dacă te judeci după primele încercări, nu ești. Dar tocmai asta e: nimeni nu este potrivit la început. Nici eu nu am fost. Și nu știu dacă e o veste bună sau nu, dar încrederea vine făcând, nu așteptând.

Ce faci când teama te ține pe loc?

Teama de cameră nu e despre cameră. E despre stima de sine. Despre felul în care te vezi tu pe tine. Iar stima de sine este, de fapt, felul în care te-a convins lumea că ești. Un fel de etichetă primită. Încrederea în sine, în schimb, e felul în care te construiești tu pe tine, prin experiențe repetate. Stima de sine e primită. Încrederea e construită.

Nu poți aștepta să ai încredere în tine ca să începi. Încrederea vine după ce începi (vezi și ce spune James Clear în Atomic Habits). E ca mersul la sală: ai mușchi pentru că ridici gantera, nu ridici gantera pentru că ai mușchi. La fel se întâmplă și cu filmatul.

Și mai e ceva: să te gândești cât de mult îți pasă de cei pe care vrei să îi ajuți prin mesajul public. Contribuția ne scoate din amorțeala egoismului. Descriu spre finalul articolului cum.

Ce e de făcut? Exercițiu și mindset în fața camerei

Exercițiul pe care îl dau mereu pe care îl spun cursanților la formare pare să funcționeze și da, acesta este, pare banal. Dar nu e. E o mică disciplină care îți schimbă creierul.

Concret?

30 de zile, la prima oră. Cameră. Rec. Postat pe YouTube (unlisted).

 

Atât!

De ce funcționează?

1. La prima oră creierul opune mai puțină rezistență

În primele 30–40 de minute după ce te trezești, ai altă energie mentală. E înainte să apară „nu pot”, „nu vreau”, „mai târziu”, „urgența X”. E ca și cum ai lua frica prin surprindere.

 

2. Nu mai amâni

Dacă îl lași la finalul zilei, nu-l mai faci. Creierul se stresează, caută o ieșire, amână. Dimineața e alt vibe. 

3. Postarea unlisted „păcălește” creierul

Nu e public, nu te vede nimeni, dar tot e „postat”. E suficient cât mintea să înceapă să se obișnuiască cu ideea că „hei, uite, mă expun și nu s-a întâmplat nimic nasol”.  Iar expunerea repetată reduce frica. Mereu.

 

4. Motivația apare făcând

James Clear o spune frumos în Atomic Habits: acțiunea aduce claritate, nu invers.

 

După 5–7 zile, deja vezi că îți iese mai bine. După 15 zile, te surprinzi că ești mai relaxat și pauzele de vorbire dispar. După 30, începi să ai încredere și devii spontan. Și încrederea asta e construită, nu primită sau devoalată de cine știe ce etichete vechi.

 

Cum se schimbă încrederea când te vezi pe ecran?

Apare un moment – îl vei simți – când nu te mai uiți la tine ca la un „vai, nu pot”, ci ca la cineva care… învață. Te vezi altfel. Și asta, în timp, schimbă ceva mai profund decât abilitatea de a filma: schimbă relația ta cu tine.

Iar dacă vrei să adaugi și un strop de compasiune pentru persoana din video, poți să te întrebi:
„Ce i-aș spune dacă nu aș ști că sunt eu?”

 

 De obicei, ai fi mai blând, mai tolerant cu greșeala sau bâlba. Și în blândețe, paradoxal, crești cel mai mult.

Alte exerciții rapide care ajută să-ți iei având în fața camerei

Nu sunt magice, dar sunt practice și funcționează:

• 10 secunde pe zi, timp de o săptămână

Nu spui nimic important. Doar te vezi vorbind. Scopul e obișnuința, nu performanța.

• Creează-ți un mic ritual

O cafea, un carnet, două respirații. Rutina reduce anxietatea.

• Filmează-te și fără să postezi

Adaugă alternanță: o zi unlisted, o zi doar pentru tine. Creierul învață că nu e examen.

• Zâmbește deliberat 3 secunde înainte să apeși Rec

E un truc simplu: îți relaxează fața și vocea. Pare mărunt, dar diferența se vede.

• Imaginează că explici celui mai bun prieten

 Când am început exercițiul de aproximativ 2-3 luni ( dap, și eu l-am făcut și îndelung) să mă filmez postând unlisted, îmi imaginam că e una dintre prietenele mele bune. Se întâmplau două lucruri: 1.  știam că nu voi fi respinsă, 2. Nu mai vorbeam singură.

De unde am plecat? 

De la mine. Nu era despre vorbit în public. Vorbeam, în ciuda dizabilității mele și a faptului că sunt sâsâită. Fusesem ghid, deja vorbeam la cursuri, dar când să pornesc camera mă simțeam ca, literalmente, o idioată care vorbește singură și care se expunea să fie huiduită. 

Au fost trei declanșatori să devin perseverentă:

1. M-am întrebat dacă nu e un act de egoism să stau în spatele camerei și câte persoane ar putea fi mai bine în urma actului de a mă filma. 
2. M-am tot întrebat de ce anume mi-e frică până am ajuns la frica de ridicol. 

Ce am făcut după…  e aproape parodie. Am inițiat o postare de ridicol controlat. Practic am îmbrăcat o rochie suficient de decoltată ca în mintea mea să zic „asta nu sunt eu”, totuși să nu fac o dudă din expunere. Am postat în story care e volatil și am atras atenția printr-un text, fiind pregătită cu răspunsuri pentru diferite situații. 

Credeți că a fost nevoie?

Nu. 🙂 Bărbații au comentat că trebuia să fie mai adânc decolteul, femeile au susținut feminitatea și curajul. Așadar, bile albe pentru mine.

Apoi… am învățat și, mai ales, mi-am dat voie să fiu eu.

 

Ce rămâne după toate acestea?

Teama nu dispare prin gândit, ci prin făcut. Iar încrederea nu vine înainte de acțiune, ci după.
Ce-ți recomand să faci? Practic, SĂ FACI!

 Dacă începi să exersezi minim 30 de zile, vei vedea singur cum, încet-încet, omul care se vede în cameră începe să câștigi prezență, siguranță și o autenticitate pe care nu o bănuiai.

Asta le spun și cursanților mei. De fapt, asta am spus chiar seara trecută la cursul de formatori când una dintre doamne a spus că mai bine renunță decât să vorbească în public: A fost încă un motivator să scriu public:  gândiți-vă câți oameni ar fi mai bine dacă ați îndrăzni, iar în acea listă e bine să vă includeți pe voi. Și apoi vedeți dacă teama e reală, dacă gura lumii contează mai mult decât contribuția. 

Poate îți e de folos

Țin inclusiv cursuri pentru companii de storytelling, persuasiune etică și leadership. Uite cum pot ajuta. Dacă mesajul meu a ajuns la tine și crezi că pot fi alături de echipa ta, aici sunt.

PS: articolul conține și link de afiliere. E pentru a sprijini site-ul. Recomandarea e pe bune, cartea Atomic Habits merită citită.