Despre obiective și planificările anuale. Ce fac în 2022?

Era în 2018, ianuarie ca acum. Într-o cameră în tonuri calde de bleu, eu și o foaie de matematică deschisă într-un caiet abia început. Era și un prim rând scris care suna așa:  ”2018 pentru mine…”.

 După niște ani de luat în luptă cu antreprenoriatul, obiective sau cifre care la final de an dădeau cu virgulă, am hotărât să fac altfel. Mai ales că acea virgulă atrăgea după ea și dezamăgirea tocmai față de mine. Iar eu sunt blândă (până la un punct, o să spun vreodată și care), în acea vreme nu eram blândă cu mine. 

Așadar am decis să fac altfel. Nu am mai folosit nicio rețetă de planificarea obiectivelor în sume și alte treburi. În schimb, am făcut o listă cu experiențe de tot felul. O listă pentru mine și cei dragi, cu lucruri pe care vreau să le trăiesc și să le împărtășesc. Erau multe călătorii, multă muzică inclusă, inclusiv un concert pe întuneric, drumeții prin România și tot felul. Nu aveam buget pentru niciuna dintre experiențe. De fapt, ”buget” la vremea aceea era un cuvânt scump ca să spun așa. 😀

Nu știu cum s-a așezat, dar s-a așezat bine. 🙂 2018 a fost anul călătoriilor faine, faine. Am ajuns la două concerte pe întuneric în Italia, iar al doilea a fost o excursie cu rucsacul în spate ca o experiență de viață. Și când te gândești că am scris direct pianistului să ajung la concert, deși eu nu planificasem nimic. :)) Era un mod aproape magic și paradoxal în care se legau lucrurile pe palierul experiență, în timp ce pe plan profesional simțeam ca o luptă. Ca o paranteză, importantă pentru mine, a meritat tot. A fost catharsis și, când se va organiza următorul în afara pandemiei de frică, acolo sunt.

 Apoi am fost la festivalul de jazz de la Sibiu. De fapt, tot anul a fost un cântec și drum fără să am nevoie de bugete. A fost o experiență a bucuriei în care lucrurile păreau să se întâmple într-un mod uluitor. Și, pentru mine muzica e conexiune cu Sursa, călătoria cunoaștere pură așa că în 2018 am bifat mare parte a experiențelor propuse și,  mai mult, 2018, m-a adus mai aproape de mine, de esența mea. 

Obiective de doi lei sau experiențele mele, doar ale mele?

Prin 2019 am citit ”The Code of Extraordinary Mind” – Vishen Lakhiani și am descoperit termenul ”Brules” ( Bullshit Rules ). Era vorba despre toate acele obiective pe care societate spune că am avea nevoie de ele, dar, de fapt, nu au nimic de a face cu esența noastră umană. E mai degrabă o spălare a creierului, una lungă trangenerațională. Și eu aveam un termen similar, obiective de doi lei. 

Totul se lega pentru mine. Exista o cale care lega mintea și spiritualitatea și asta era minunat. Era acea parte nevăzută pe care începusem să o simt, dar încă o refuzam. 

O să detaliez cum Brules mi-a schimbat modul de a planifica anul la final și de ce mie îmi pică bine.

PS: Anul trecut am cumpărat cartea și în limba română. Sunt unele traduceri ciudate, dar o recomand. 

Revenind la stabilirea obiectivelor. 

2019 am făcut, similar, listă de experiențe pentru muncă și personale. Am trecut inclusiv drumurile cu mașina mea cea nouă în planurile mele, deși părea irealizabil.  Cumva simțeam în profunzime că nu sunt miezul lucrurilor și că ele pur și simplu se așează, iar eu sunt acolo să le pun în ordine. Un fel de facilitator, nu un executant al vieții. Am mers dincolo de tot ce mi se spunea că ar fi bine să pun în liste, ci am ales să văd cu ochii minții tot ce m-ar  bucura. Asta pentru că experiențele puteau fi trăite cu ochii minții, banii sau obiectele în listă, nu. 

Obiectivele cu plan strict financiar nu au funcționat pentru mine. A venit neașteașteptata pandemie și am văzut, încă o dată, că sunt doar un călător pe unul dintre potențialele drumuri trasate pentru mine. Nu sunt constructor, cu atât mai puțin arhitect.

La final de 2019 am spus să fac un plan ca un antreprenor ce mă aflu. Am pornit de la obiective, calculat de acolo sumele lunare și surse de venit din mai multe coșuri, costuri pe servicii, combinații de cost per servicii vândute. Un calcul temeinic ai zice. A funcționat?

 2020 a fost anul 0 în noua viață din Matrice, ca să spun așa. Tot ce am calculat financiar nu s-a legat. In schimb, am publicat Cartea despre acceptare  în plin lockdown, iar după am făcut listă de experiențe. În acel an am avut prima vacanță de 7 zile după mulți ani, multe ture de o zi, alte schimbări de viață și a fost ceva. 

Acum sunt setată să fac liste de experiențe, dincolo de Bullshit rules, și un plan de activități care, până la urmă, sunt tot trăite. Planul e invenție proprie, utilă mie și chiar îmi eficientizează chestii. 

Bullshit rules și planificarea anuală la mine

Mă uit acum la traducere Brules – Exreguli și zâmbesc. Doar temerarii pot spune lucrurilor pe nume. Cei care nu au înțeles esența lucrurilor nici nu le pot prelua așa cum sunt.  🙂

Revenind la obiective. Cartea vorbește despre reguli și obiective de viață stabilite de societate: mașina casa, bărbatul/ nevasta, banii, jobul etc. Toate pe un standard de să fie bine să nu fie rău. Nu citisem încă această carte pe când scriam în Cartea despre acceptare că Fake it until you make it nu a mers la mine și despre suflete cioburi cu meserii alese că așa se spune. Așa că atunci când am citit acest cuvânt Codul am fost de-a dreptul fericită. Nu eram eu dusă cu pluta, regulile sunt. 🙂 

Eu am eliminat tot ce ar putea fi, hai să o numim, exregulă  din planul anual și am făcut o listă cu experiențele pe care eu vreau să le trăiesc. Vishen le împarte pe trei paliere, ceea ce mie mi-a simplificat mult salata pe care o făcusem în 2018: călătorii cu mașina sau moto,  voluntariat, cărți, sport, evenimente, cursuri. 

Astfel, obiectivele mele în 2022  sunt legate de:

• Experiențe
• Dezvoltare 
• Contribuție.

Pe o coala albă, delimitez cele trei coloane și le completez în această ordine. Le găsiți în The Code of Extraordinary Mind, reluate în The Buddha and The Badass. 

Nu fac o listă pe tot anul. După 2020 șocant și un 2021 care prelungește incertitudinea spre 2022 pe alte paliere, îmi pare cel puțin iluzoriu să spun că sunt eu Mafalda care vede că va fi bine. 

Cum îți stabilești obiectivele Tale și nu cazi în capcana ”exreguli ” 🙂 ?

Când stai prea mult pe gânduri să îți aduni experiențele și obiectivele de dezvoltare și contribuție, tinzi să aduni visurile altora și toate postările din Social media. Așa că mă pun în starea ”aceea” (vedeți video-ul Aidei, meditați, ascultați acele melodii ”frecvențe”, isothronic beats), fără surse de ”bruiaj” și îmi dau timp scurt – 10 -15 minute pentru toate trei.  Primele care vin în gând, așa cum vin, alea sunt. 

Mă verific apoi fizic, la mine stomacul răspunde dacă ceva e împotriva firii mele. Așa că mă văd în fiecare experiență și dacă am un gol, înseamnă că am preluat ceva de la alții. Dacă mă văd acolo deplin, liniștită, aia e. 

Planificarea experiențelor

Le numesc pe toate experiențe, includ dezvoltarea și contribuția. Pentru mine rămân experiențe atâta timp cât le pot vizualiza și transforma în viață, dacă și viața vrea să mi le aducă în cale. 

Fac un Excel cu etapizarea – ce vreau, detalii, când, cine îmi e suport. Am tab de cheltuieli/ venituri care se leagă de primul. Altul cu proceduri, oameni sau ce implic, la ce renunț (oameni toxici, obiceiuri costisitoare sau nocive etc). Am avut anul trecut unul pentru ritualul zilei, care în mare parte, descrie ritualul dimineții (aceasta pentru că dimineața dictează starea de bine a zilei).  Altul cu detalii tehnice. În același fișier leg informațiile una din alta. Cu Google Doc îmi e simplu. 

Câteva răspunsuri

M-am îmbogățit cu acest sistem? Nu în sensul Brules. 🙂 Dar de o bună vreme mă simt bogată altfel, în experiențe (unele vin chiar pe căi nebănuite),  și e ce contează până la urmă. Cel puțin pentru mine.  

Mă țin 100% de acele tabele, planuri? Știu că într-un eroism antreprnorial ar  fi frumos să spun ”da”. Totuși, răspunsul este: Nu. Am văzut că viața are modul ei de a ne surprinde și, de cele mai multe ori, ne surprinde după cum suntem. Eu fac cât de multe pot. 

Mai e un lucru. De când mă folosesc de acest sistem neconvențional de planificare mă simt recunoscătoare, aproape binecuvântată, așadar rareori spre deloc am folosit cuvântul ”dezamăgire” în ultimii doi- trei ani. Am deja un slogan al meu ”când iubesc viața, viața mă iubește”. Pare mult, dar așa simt. 

Am luat o pauză să scriu modul în care procedez și să mă detașez de exreguli (:D).  Acum fac liniște să descopăr experiențele 2022.  Unele m-au surprins deja prin puterea vieții.

Mulțumesc pexels.com, Vojta, pentru imagini. 

Spor!

PS: Dați-mi de veste dacă v-a fost și vouă de folos.