Viața e plină de întrebări, unele par colective, ca o preocupare a multora dintre noi. Recent, am primit pe mailul de trans-formare.ro această întrebare: Cum să  învăț să primesc nu doar să dăruiesc? 

Aceasta  e preocuparea uneia dintre cititoarele trans-formare.ro Da, era o întrebare pe care nu mi-am adresat-o, dar multă vreme nu am știut să primesc. Avantajul meu acum, după ani de reașezare, e că am învățam să mă dezmeticesc repede și să primesc. Și da, să și dăruiesc în continuare. Am apreciat la cititoare dorința de a se cunoaște și curajul să pună întrebările potrivite. Și m-am întrebat oare să răspund eu a întrebarea:  Cum să învăț să primesc, nu doar să dăruiesc?

Întrebarea a venit în urmă cu aproximativ două săptămâni, timp în care am devenit atentă și am observat nu unul, ci mulți oameni în jurul meu, care nu știu să primească. Da, am mai observat și oameni care nu știu să dăruiască. Am revăzut scene din viață în care am refuzat ajutor, am răspuns  cu o justificare sau o minimizare unui compliment și am simțit daruri ca pe o obligație sau ca pe o treabă de plătit înapoi. Acum știu să le fac pe ambele: să dăruiesc și să primesc. Întotdeauna? Nu, am sincopele mele, dar am învățat să îmi revăd locul și să văd fluxul vieții: a da și a primi, a păstra echilibrul. 

De ce răspund eu?

Mi-am propus să răspund eu. De ce? Nu  am scris demult ca eu fiind eu, am produs content, dar nu esență. Inițial am vrut să invit un terapeut sau un coach să scrie, dar apoi mi-am spus: dar stai așa, e nevoie de cineva care a trecut pe acolo. Și eu am trecut din plin. Și dacă chiar e nevoie de un coach, da am și această acreditate, dar nu de aceea scriu, fiindcă nu sunt un practicant activ. Incă.:)  Scriu ca om care, după ce a învățat să primească, știe inclusiv să dăruiască.

Și, încă de la început, pot spune că schimbarea e un proces de durată, nu există rețetă minune. Ia timp, atenție, onestitate și practică de viață, până tot efortul se asimilează unei noi identități.  

De ce m-am provocat să răspund eu printr-un articol la această întrebare

 Așadar întrebarea cititoarei m-a făcut să mă pornesc să scriu ce am făcut eu să primesc, nu doar să dăruiesc.  Da, pentru că am fost acolo adânc, dureros, dăruind și așteptând să primesc, sufocată în așteptarea ca acel ceva pe care îl dau să mi se întoarcă.  Poate asta e povestea grea: așteptam prea mult, prea intens, prea viu și apăsător să se întoarcă … ceva. Și, apropos, de multe ori primeam, dar nu vedeam pentru că nu primeam ce credeam eu că ar trebui. Mai erau și alții ca mine, ce să zic?

I am a giver

Am fost mare parte a vieții în punctul de a dărui prea mult. Chiar mă lăudam cu asta, nu mai departe de anii trecuți. I am a giver era aproape de slogan. În tinerețe am stat în joburi de rahat o vreme  bună fiindcă nu am știut să primesc oferte venite de la cunoscuți.  Am dăruit ore suplimentare de muncă, compasiune, implicare, emoții, grijă iar eu voiam… nimic, lasă că mie îmi place să dăruiesc. Nici măcar la complimentul ”arăți bine azi” nu știam să răspund firesc. Spuneam – ”ah fardul, noaptea bine dormită, …ți se pare” în loc de firescul și demnul ”mulțumesc”.  

A fost un punct în viață în care a nu primi a început să doară,  dar acel punct a fost bun fiindcă am început să îmi pun întrebări și să schimb pic cu pic, obișnuință cu obișnuiță, dezlipirea de fiecare atașament, de o pseudovaloare.   

 

1. Constientizare: De ce dăruim mai mult? De ce nu primim?

 

Personal am descoperit că e o paletă de motive pentru care nu primesc, nu doar unul singur. Totuși, dacă ar fi să le adun pe toate descrise în două-trei vorbe  aș cita-o pe Marisa Peer: nu sunt suficient de bună, sau mai degrabă nu mă simt suficient de bună (I am not enough),  nu mă iubesc suficient de mult. Și repet: a mă iubi suficient de mult, pentru că aici e o întreagă discuție despre diferența între stima de sine sau dragostea de sine. Dar voi scrie altă dată, poate. 

 

Interpretarea valorilor în mod eronat și atașamentul de ele e un alt motiv, eu le numeam pseudovalori. Eu mă asociam cu sunt bună” , dar la mine a fi bună ajungea, în mod nesănătos, aproape la granița sacrificiului. A fi bună acum înseamnă generozitate în care eu contez și dau din ce am . 

 

V-am spus că am analizat mult comportamentul și aveți răbdare cu mine. Pot spune că există două perspective: motivele pentru care dăruim mai mult, motivele pentru care nu primim: ele par a se suprapune, dar, oare chiar așa e?

Motivele pentru care dăruim  mai mult

Validare

Simțim că avem nevoie să dăruim pentru validare înainte de toate. Ne place să fim oameni buni, persoane bune și să simțim în final că …  merităm. 

Ori de câte ori dăruim primim un mulțumesc, o laudă, de cele mai multe ori , un act în a dărui mai mult face ca cel care primește să  spună că ești ” un om bun”.  Nu oare toți ne dorim asta? Am descoperit că această dorință de validare ca om bun am lăsat-o manipulată și exploatată de multe ori.  Și atunci dăruim și mai mult, doar suntem oameni buni.  

Incapacitatea de a spune Nu

Oare de câte ori ai spus da deși în gândurile tale, stomacul tău sau în inima ta răspunsul era Nu?

Uneori,  poate de prea multe ori, dăruim pentru că nu putem spune nu. Un NU ferm tuturor acelor lucruri care ne consumă timp, emoții, nopți nedormite, bani, gânduri.

Și ajungem atunci să ne coste mult mai mult.   Ne costă să nu fim în gândurile noastre în pace cu ceilalți, deși Noi am spus da, dar să nu fim mai ales în pace cu noi.

Și încă o treabă. Această neputință de a spune nu e sora mai mică a ”nu fi suficient de bun”. 

Cum ar să  fii viața ta să începi să spui nu? Doar imaginează-ți: vei avea mai mult timp, poate mai mulți bani, un somn mai bun și, mai ales,  mai multă pace cu tine,  mai multe gânduri pentru tine.

Prea multe așteptări

Mai dăruim din plin pentru că așteptăm să primim.  Dăruim pentru că vedem darul ca pe un troc:  îți dau îmi dai.  Dar Viața nu e așa, Nu e pe îți dau  și aștept să-mi dai. Da, se poartă zeciuiala, se tot vorbește că trebuie să dai ca să se întoarcă înzecit, dar oare chiar așa e?  Dăruiește că ai bani, dragoste, timp.  

 Dăruiește că îți dorești să dăruiești și ajută de dragul de a ajuta. Actele de generozitare,  de multe ori, le facem pentru noi. Dăm că așa e corect, dăm că așa ne simțim confirmați.

 Dăruiește pur și simplu  dacă ai intrat în acest loc al darului. Dar nu dărui să aștepți la troc, ca la iarmaroc,  fiindcă așteptarea face timpul mai lung și te îndepărtează de bucuria de a dărui, pur și simplu de a dărui.

Aș avea multe povești să spun pe tema asta personale și ale altora, dar, poate, o să le adun într-un alt articol, poate în altă carte.  Pentru acum Doar atât îți spun dacă vrei să dăruiești Doar fă-o și nu așteptăm nimic în schimb

Te întreb eu acum:  că ți  S-a dăruit viața,  crezi că s-a așteptat o altă viață de sacrificiu în schimb? Doar Dăruiește dacă vrei să o faci și nu mai aștepta.

Spiritul de sacrificiu

Spiritul de sacrificiu e frate cu toate cele de mai sus. ” mă sacrific să-mi recunoști meritele”,  mă sacrific să-mi dăruiești,  mă sacrific să mă validezi,  până la urmă …mă sacrific să mă vezi.

Acum te întreb eu pe tine tu te validezi, tu te vezi? Atunci de ce te-ar vedea cel din fața ta, pe tine cel ascuns dincolo de masca generosului, dacă tu nu te poți vedea din interior?   De ce te ar valida altă persoană,  când tu care știi toate gândurile, știi toate preocupările, știi toate… așteptările nu îți dăruiești validare? Pentru că nu te vezi, nici măcar  nu te uiți la tine în oglindă, cu atât mai puțin dincolo de ea. Atunci,  de ce ți ar dărui altul validare? Și de ce ar confirma spiritul tău de Sacrificiu pentru a dărui?

Să ți se recunoască sacrificiul? Halal validare! Lumea nu are nevoie de sacrificați.  

Iar a dărui un act atât de frumos,  de generos. 

 

Egoismul

Da, dăruim din egoism.  Suntem egoiști să vrem să merităm.  Suntem egoiști și dăruim ca să fim confirmați că suntem minunați. Suntem egoiști pentru că noi vrem să dăruim nu pentru că ni se cere, ci pentru că vrem noi să dăm.  Facem sacrificii pentru a ni se confirma că suntem niște sacrificați,  niște crucificați și nici măcar nu știm pe crucea cui și dacă e crucea propriei vieți. 

Dăruim noi ce dorim,  nu ce ar dori ceilalți să primească sau poate ce au nevoie.  Dăruim pentru că vrem să fim văzuți și o facem agresiv,  cu reproșuri când mult mai simplu ar fi să spunem: sunt aici așa cum sunt,  iar darurile și lamentările ar deveni de prisos. Și începe să spui asta  mai întâi tu cu tine în oglindă, apoi cu toți cei din jur.  Iar lucrurile s-ar schimba cu tine și ceilalți, cu tine în relație cu ceilalți. .

 

Frică

Da, frica este de fapt ceea ce ne face să ne dorim inclusiv validarea, frica ne îndeamnă la spirit de sacrificiul, ne muțește când e timpul să spunem nu. Ne e frică să fim respinși, ne e frică să nu mai fim acei oameni buni, ne e frică să fim dați afară din trib, așa cum se spune.  

Ne e frică de respingerea altora, după cum ne e frică să rupem o parte din noi , aceea de om confirmat bun.

Ne e frică că am putea rămâne singuri sau însingurați, după cum ne-ar fi frică să fim singuri cu noi. 

Îți dau o veste: vii pe lume singur, mori singur, așa că, în călătoria asta numită viață,  ai nevoie de de cel mai bun prieten care e pe tot parcursul aproape de tine. Ai nevoie de tine aproape de tine. 

Și, până la urmă, ce înseamnă un om bun care e rău cu el? Mai e bun? Tu ești suficient de bun cu și pentru tine? Atunci cum să te vadă alții bun?

Cum ar fi să începi să fii bun cu tine?

De ce nu primim?

Cumva toate motivele pentru care nu primim sunt în oglindă cu motivele pentru care dăruim mai mult.

Nu primim pentru că…

1.  Pentru că simțim că nu merităm

2. Ne simțim vinovați

3. Pentru că o vedem ca pe o acuză ascunsă că suntem incapabili să ne oferim singuri ceea ce ni se dăruiește. Din nou, nu ne vedem, simțim, suficient de buni. 

4. Pentru că dăruim, așteptând să primim. 

Ce să facem? Pași prin care învățăm să primim, nu doar să dăruim. 

 

Cam toate exercițiile pe care eu le-am făcut, încă le fac și le sugerez, țin de a ne păstra bine cu noi în acea e emoție că merităm. Nu doar să ne spunem, să credem, să știm că merităm. Să învățăm că a da și a primi sunt în flux și echilibru. 

Totul începe de dimineața, cu, ceea ce numesc ”dimineața de bine”. Eu în ani mi-am făcut propriul ritual cu trezit de dimineață, meditație (poți să o numești și autohipnoză, că asta e de multe ori),  uneori sport ( cam rar în ultima perioadă la mine 🙂 ), câteva pagini citite. 

 

Mai includ dimineața și peste zi unele exerciții sau trucuri, ți le descriu în continuare. 

 

Meriți un dar – să cumperi ceva pentru tine pentru că meriți

 

E poveste veche- veche asta. Cineva drag, probabil, a văzut miasma emoțiilor mele de a dărui fără a primi și m-a îndemnat ca spătămânal să îmi cumpăr ceva pentru mine,să-mi dăruiesc ceva, orice, cât de mic,  pentru simplul fapt că sunt, pentru că merit. 

 

Am integrat atât de bine în mine treaba asta încât abia acum când m-am apucat să scriu am realizat că eu, de fiecare dată când cumpăr ceva, până și când plătesc benzina la o ieșire scurtă din oraș, când comand o carte,  îmi spun că merit. Și da, merit din plin. 

Sunt bună așa cu sunt

 

Era în urmă cu câțiva ani, locuiam pe la părinți în acea perioadă. Am ascultat-o pe Marisa Peer și, hai să o numesc așa, campania ei de ”I am enough”. Concret, ne îndemna să scriem pe oglindă, frigider, telefon, unde ne era mai la vedere I am enough. 

Mi s-a părut mega idee. Am luat un ruj roșu aprins, cel mai strident, și am scris, cu o caligrafie îndoielnică mesajul pe care l-am adaptat: sunt suficient de bună așa cum sunt. La un moment dat a văzut nepoata mea și a spus că îți va scrie și ea. Păream voodooo, toți s-au mirat,  dar ceva se schimba în bine la mine.  

Ori de câte ori intram în baia mea, mă spălam pe dinți, pe mâini, vedeam mesajul. Primele zile am râs, apoi am văzut că începusem să schimb postura, stăteam mai dreaptă, aproape că mă înălțasem cu un deget din a nu fi plecată.  Începuse să se schimbe ceva în identitate. 

Apoi am văzut că a devenit la nivel de afirmare personală, mă auzeam spunând  că sunt bună așa cum sunt. Am început să primesc, am lăsat jos garda pseudo- valorii a perfecționismului, a luptei continue cu corectul așa cum îl vedeam eu.

Reîncadrarea

 

A fost un punct în care am întrebat pe cineva la a cărui părere țineam ce crede despre mine. V-am spus. Nevoia de validare. Mi-a răspuns sec și acru you don’t fit.  A fost o tâmpenie să întreb pe cineva ce părere are despre mine, dar nah, eu- giver, om bun, la vremea aceea voiam să fiu validată. 

Mi-a picat cerul și Pământul pe mine pe moment. Apoi am realizat că, de fapt, eu îmi doresc să rămân eu,  nu vreau să fiu oița aliniată care încape în cutie. Așa am devenit mândră de mine. You don’t fit e compliment pentur mine acum.

Sunt mândră de tine pentru că ….

Acesta e un fel de continuare. E un exercițiu pe care cumva îl făceam pe când îmi spuneam ”ce tare sunt că nu vreau să fit in, nu vreau să fiu la rând, în cutie, vreau doar să fiu eu”. 

Apoi am descoperit exercițiul la Lisa Nichols, într-o formă mai organizată, nu elogiu sporadic cum făceam eu. 

Dimineața, în rutina de bine, te așezi în fața oglinzii spui sunt mândru(mândră) de mine că… și enumeri 7 motive. 

 Eu spun, printre altele, că sunt eu. Și, da, sunt bună așa cum sunt. 

 

Eu sunt…

 

E un exercițiu de factură spiritualistă. Ideea e că suntem un întreg și odată ce vezi asta, dispare ideea de ce merită unul sau altul. Suntem unul doar. L-am găsit exercițiul în Cartea Miracolelor cu ani în urmă pe când nu înțelegeam mare lucru din ea, l-am regăsit ușor mai simplu la Neal Donald Walsh.

In ce constă? Timp de 10- 15 minute, mergi pe stradă și spui eu sunt + ceea ce vezi  sau percepi în acea clipă.  Exemplu: Eu sunt frunză, eu sunt cer, eu sunt clădirea aia (chiar dacă e urâtă). Dispare chiar și emoția de la … urât sau greu.  

 

Inspiră- expiră

E culeasă, nu de prin cartier, ci de la Marisa Peer din nou și am adaptat-o. E dintr-o autohipnoză pe abundență.  La prima oră expiră, expiră încă puțin, mai expiră. Vei vedea că nu mai ai aer. Nu mai ai din ce da. AI nevoie să primești aer, să primești viață. La fel și tu. 

Apoi inspiră, inspiră mai adânc, și mai adânc. Vei vedea că nu mai intră aer. Așadar a da și a primi are nevoie de echilibru. 

Repetă treaba asta și asociază cu actul de a dărui mai mult de a primi și vezi dacă mai ai același elan.

 

 Dăruiește fără așteptări

 

Unul dintre motivele pentru care săm, ziceam eu, sunt așteptările de a primi. Hai, nu chiar zeciuiala, dar pe cât am dat măcar. 

Fă acest exercițiu: dăruieste unui străin. O prăjitură, un covrig, habar nu am, orice cu un gând bun. . Mergi la un ONG și donează pentru o cauză necunoscută. Vei vedea că se schimbă perspectiva. Vei începe să te bucuri pentru simplu fapt că ai dat și nu mai aștepți nimic înapoi. 

Eu m-am cocoșat ducând sacoșa unei bătrânici. Nu mă așteptam ca o ființă atât de minionă să poată îndensa atât de multe într-o sacoșă aparent mică. 🙂 Și, apropos în a ști să primești. Bătrâna venea de la biserică, iar sacoșa era plină de pachete de pomană. Evident a primit.

Cere fără așteptări

 

Cere ajutorul de la un necunoscut și primește-l – indiferent ce. Nu vei crede că așteaptă de la tine și vei învăța ușor, ușor să primești și de la cunoscuți, și de la necunoscuți. 

Nu trebuie să ceri soarele și luna. Poți să ceri să te ajute să duci bagajele, să te traverseze strada, vezi și tu. Dar cere și nu aștepta. Viața îți va oferi situații în care ai nevoie să faci asta. Pe mine m-a ajutat să schimb o roată de rezervă un toal necunoscut, ferchezuit. Nu l-am mai văzut niciodată, dar am primit ajutorul și am putut să îmi văd de drum. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ceream ajutorul?

Cere ajutorul. La final, cel mai probabil, vei fi recunoscător(oare). 

Acesta din urmă nu e un exercițiu de făcut o dată pe zi, ci pe cât de mult poți cu tot ce faci. Urmărește-ți gândurile. Doar identifică gândurile în care te simți vinovat sau neputincios că ai dat sau ai primit. Vei vedea că, de fapt există echilibru, mai mult chiar, a da sau a primi e, în primul rând în gânduri.  A da și a primi e viață, e inspirație – expirație. Pentru unii oameni acesta e firescul. 

Poate deveni și al tău. 

PS: o parte dintre exercițiile pe care le-am sugerat sunt din diverși autori MindValley. Chiar recomand cursurile.

Imaginea e generată AI.