Zilele acestea, într-un context personal, am văzut, mai mult ca oricând sau ca o reîntărire, poate, că ne alegem bătăliile greșit. Că alergăm după obiective greșite, alteori obiectivele altora, uitând, de cele mai multe ori prima resursă: viața.
Deseori stau și mă uit la oameni cum aleargă – unii după bani, alții după validare, unii după recunoaștere sau funcții, alții pur și simplu ca să nu le tacă gândurile. Și mă tot întreb: când ai uitat că prima resursă e viața? Nu banii, nu bunurile, nu aplauzele din social media. Ci viața în sine. Respirația ta, ziua asta pe care o trăiești acum. Un zâmbet pentru încă o dimineață. Pentru că fără ele, toate celelalte sunt în van.
Deși nu m-am născut ieri încă sunt uimită cum unii pot minți, fura, păcăli, pretinde – și totul pentru niște bani care oricum se duc. Pentru lucruri care nu vor mai conta când, la final, singurul „bagaj de călătorie” pe care îl iei cu tine încape într-o pungă. Da, o pungă. Câteva haine, un ac și o ața ca firul vieții, o poză, o amintire. Restul rămâne aici. Conturile, mașinile, strategiile, postările de pe Facebook, aplauzele, iubirile și ura, toate se evaporă. Și dacă n-ai trăit cu inimă, cu rost, cu sens – ce rămâne?
Să fii viu e mai mult decât să respiri
Mi se pare cel mai mare paradox: să ai viața în suflu, dar s-o irosești pentru iluzia controlului sau a acumulării. Când, de fapt, ai doar clipa asta. Nu vreau să sun a carte de dezvoltare personală ieftină – dar viața chiar nu îți datorează nimic. Nu e garantată. Nu are „replay”, ci, la un punct, doar ”game over”. Așa că, ce faci cu ea?
Cumva mi se arată că viața e resursa din care pornesc toate celelalte. Dacă ești viu – adică prezent, atent, sincer cu tine – ai energie, ai idei, ai relații care contează. Dacă nu, poți să ai toate fondurile din lume și tot să fii sărac. Adevărul e simplu: nu ce ai, ci cum trăiești face diferența. Și uneori, e nevoie doar să încetinești puțin ca să îți amintești asta.
Sursa foto: pexels.com