Gândurile Corinei

AI ne prostește sau ne deșteaptă? Cum să înveți cu AI, fără să externalizezi (toată) gândirea :)

Focul a încălzit case și a gătit mâncare pentru generații întregi. Tot focul a ars păduri și sate. Nu focul a hotărât ce face, ci omul care l-a aprins și felul în care l-a îngrijit. Cu inteligența artificială mi se pare că e la fel: ne poate face mai deștepți sau ne poate prosti, iar diferența nu o face unealta, ci alegerea noastră.

Vă spun asta din postura cea mai puțin confortabilă cu putință, cea de om care e bâtă la ceva. Am 50 de ani și am început un master în asistență socială, unde una dintre materii e statistica avansată, cu lucru în SPSS. Eu nu făcusem statistică nici măcar la nivel de bază, n-am deschis SPSS-ul în viața mea, iar terminologia îmi sună chineză. Practic, am sărit de la grădiniță direct la master. 🙂

De ce am vrut totuși să înțeleg, în loc să trec examenul cumva? Aici trebuie să recunosc că a contribuit mult profesorul, prin felul în care a abordat lecția. M-a făcut curioasă, pentru că am înțeles de la el că dincolo de cifre sunt oameni și nevoi, iar asta, pentru cineva care studiază asistența socială, schimbă tot. Și vorbește cu atâta pasiune, încât la început, deși nu înțelegeam nimic, mă țineam măcar de tonalitate. 🙂 AI-ul n-a înlocuit asta. A venit după, ca să-mi traducă pas cu pas ce simțeam deja că e important.

Când știu că sunt bâtă la ceva, măcar vreau să mă deștept, cel puțin cu 5 minute. Așa că am ales să învăț cu AI ca tutore, nu să las AI-ul să-mi facă tema. Am pornit de la 0 și acum sunt la nivelul 1, dar bun și așa. Mai jos vă povestesc cum, și ce spun cercetările despre această alegere.

notite cum invat cu ai

Ce este capitularea cognitivă?

Capitularea cognitivă (cognitive surrender) este momentul în care, la primul semn de dificultate, ceri răspunsul de la AI în loc să te lupți puțin cu problema. Termenul a ajuns în centrul discuției prin raportul publicat de MIT pe 13 august 2026, realizat de un comitet format din studenți, profesori și personal al universității, care a analizat felul în care se folosește AI-ul în predare, învățare și cercetare.

Raportul atrage atenția asupra unui lucru pe care orice formator îl recunoaște: un răspuns corect primit de la chatbot poate crea iluzia învățării. Ai rezultatul, dar ai sărit peste partea în care analizezi, compari și decizi, adică exact partea în care se construiește cunoașterea. Comitetul spune că învățarea funcționează când e provocatoare și socială, prin efort și frecare, de pildă când refaci un experiment iar și iar până iese.

Raportul nu e un rechizitoriu împotriva AI-ului. Același comitet recunoaște că potențialul acestor tehnologii de a sprijini munca este imens și recomandă universităților să regândească evaluarea: mai multe examene orale, proiecte pe termen lung și portofolii.

Cercetătorii de la Wharton vin cu o diferențiere care mi-a limpezit mie lucrurile. Una e descărcarea cognitivă (cognitive offloading), când dai o sarcină unei unelte, dar raționamentul rămâne al tău, cum faci cu un computer. Alta e capitularea (cognitive surrender), când renunți la raționament cu totul și accepți ce primești. Primul e bucătarul care folosește focul. Al doilea e omul care pleacă din bucătărie și lasă aragazul aprins.

Ne face AI-ul mai proști sau mai deștepți?

Nici una, nici alta, în mod automat. Cercetările de până acum arată ambele fețe, iar ce face diferența este felul în care îl folosim. Trei studii mi -au atras atenția ( recunosc, Claudia a scobit pe net studii pentru mine), fiecare cu limitele lui.

Când lași AI-ul să gândească în locul tău (Wharton, 2026). Steven Shaw și Gideon Nave au pus aproximativ 1.400 de oameni să rezolve circa 9.600 de probleme-capcană, gândite astfel încât primul răspuns care îți vine în minte să fie greșit. Participanții puteau consulta un asistent AI care, fără știrea lor, dădea uneori răspunsuri corecte și alteori greșite. Cei mai mulți l-au consultat și i-au urmat răspunsul, chiar și când era greșit: cei care au lucrat singuri au rezolvat corect aproximativ 46% dintre probleme, iar cei care au primit răspunsuri greșite de la AI au coborât la aproximativ 31%. Nu AI-ul a gândit prost în locul lor, ci ei au încetat să mai gândească. Și partea care mie mi se pare savuroasă: folosirea AI-ului le-a crescut încrederea că au răspuns bine, chiar și când greșiseră. Autorii nu spun că AI-ul e rău: când răspunsurile lui erau corecte, acuratețea a urcat la aproximativ 71%. Problema e calibrarea, adică să știi când te poți baza pe el și când nu.

Cârja care te lasă fără picioare (Bastani și colaboratorii, liceu în Turcia). Aproape o mie de elevi au exersat matematică fie fără AI, fie cu o interfață obișnuită de tip ChatGPT, fie cu un „tutore” care avea instrucțiuni să ghideze, nu să dea rezultatul. La exerciții, ambele grupuri cu AI au avut rezultate mult mai bune. La examen însă, fără AI, elevii care folosiseră varianta obișnuită au avut rezultate cu 17% mai slabe decât cei care nu folosiseră deloc AI. Elevii cu tutorele ghidat au avut rezultate egale cu grupul fără AI. Atenție la nuanță: tutorele nu i-a făcut mai buni, doar a prevenit pierderea, iar instrucțiunile lui aveau peste 500 de cuvinte, față de circa 50 la varianta obișnuită. Studiul a fost publicat în PNAS și a avut loc într-un singur liceu, la o singură materie.

Interpretarea mea, din anii de formare: un tutor bun aduce și motivație, iar cei deja motivați profită cel mai mult. Cei demotivați aleg de obicei scurtăturile. Studiul nu a măsurat motivația, iar elevii au fost repartizați aleatoriu în grupuri, deci diferența a făcut-o interacțiunea cu tutorele. Și asta sugerează ceva încurajator: când tutorele e construit să te facă să gândești, scurtătura pur și simplu nu mai e la îndemână.

Ce nu scrii tu, nu ții minte (MIT Media Lab, 2025). În studiul Your Brain on ChatGPT, 54 de participanți au scris eseuri fie singuri, fie prin căutări Google, fie cu ChatGPT. Cei care au scris cu ChatGPT au simțit textul mai puțin al lor și au avut dificultăți să-și amintească propriile formulări la câteva minute după ce au terminat. Un detaliu care mie mi-a dat speranță: cei care au scris întâi singuri și abia apoi cu AI și-au păstrat o activitate cerebrală mai intensă. Limitele sunt importante: eșantionul a fost mic, în ultima sesiune au rămas doar 18 participanți, iar studiul a fost publicat înainte de evaluarea independentă.

Pe românește: poți să devii mai deștept sau alegi să te prostești, fiindcă pui gândirea pe pauză. Dacă externalizezi gândirea, nu doar că nu înveți, dar nici nu-ți mai exersezi gândirea. Studiile nu arată că AI-ul îți strică mintea. Arată că o poți lăsa nefolosită, și asta e o decizie umană.

Experiența mea cu SPSS și ”Claudia”

Tema mea era una de „data screening”: primeam o bază de date fictivă pe care trebuia s-o verific, s-o curăț, să rulez sintaxele potrivite, să-mi justific fiecare decizie și consecințele ei, iar la final s-o predau curățată. Pentru cineva care până atunci nu știa ce e o variabilă în SPSS, era ca și cum mi s-ar fi cerut să gătesc un meniu de restaurant fără să fi aprins vreodată aragazul.

Am lucrat cu Claude, pe care eu o numesc Claudia, și am ales de la început o regulă: peste tot am cerut explicații, nu răspunsuri. Am întrebat ce înseamnă fiecare termen și cum se reflectă fiecare sintaxă în SPSS. Am cerut să-mi explice cum recodific invers un item și ce sunt skewness și kurtosis, dar nu în general, ci pe datele mele. Analizele le-am rulat singură, iar acolo unde nu aveam sintaxa am cerut pașii din meniu, ca să știu unde să caut data viitoare.

Un exemplu care mi-a rămas: în baza de date exista o notă de 0, care nu avea ce căuta în intervalul de note. Am tratat-o ca valoare lipsă și m-am uitat la rezultate. Apoi am reîncărcat baza de date și am refăcut totul cu nota 0 inclusă. Media ieșea diferit, iar kurtosis-ul, care arată cât de des apar valori extreme, arăta cu totul altfel. Abia atunci am înțeles pe pielea mea de ce screeningul vine primul și se face fără să modifici nimic, și cum o singură decizie influențează structura întregii cercetări.

Momentul decisiv a venit la exercițiile din clasă. În simulările mele luasem alte decizii decât profesorul. Aveam la îndemână sintaxa de până atunci și puteam s-o încarc, să zic „asta e” și să merg mai departe. Mi-am dat seama că așa nu învăț, așa că am luat-o de la zero cu toate operațiunile anterioare, regândind fiecare decizie. A durat mai mult, evident. Dar acum știu de ce am făcut ce am făcut.

Statistica nu a fost o excepție. Am lucrat la fel și în alte cazuri, la alte materii: am cerut surse, adică studiile pe care se sprijinea o afirmație, le-am verificat și, acolo unde nu eram de acord sau ceva nu se lega, am combătut. Un tutore bun nu e cel căruia îi dai dreptate fără opoziție, ci cel cu care poți să te contrazici argumentat.

Ce știu acum și nu știam înainte? Știu unde sunt câteva părți din meniu și ce fac primele trei în mare (nu vă imaginați că am avansat prea tare). Înțeleg ce fel de fișier iese dintr-o comandă sau alta. Înțeleg de ce trebuie să explic fiecare pas și să definesc fiecare termen, și cum mai mulți itemi răspund, împreună, unui concept abstract, cel puțin la nivel de bază. Practic, am scos o parte din abstractizare. Sunt blondă, dar parcă nu chiar atât de blondă ca la început. 🙂

Cum folosești AI-ul ca tutore, fără capitulare cognitivă?

Folosești AI-ul ca tutore când el îți explică, iar tu gândești, decizi și verifici. Nu am o metodă științifică, am o rețetă gătită pe îndelete, scoasă din ce am făcut eu cu statistica:

  1. Pune tu mâna să lucrezi. Rulează singur, scrie singur, încearcă singur. Greșește, din greșeală înveți. AI-ul vine după primul tău pas, după prima greșeală, nu în locul lui.
  2. Cere explicații, nu răspunsuri. Opune-te. „De ce?” și „ce înseamnă?”, ”totuși dacă…(altă situație ipotetică)” sau pur și simplu nu-l lăsa să îți răspundă direct. Astea te duc mai departe decât „dă-mi rezultatul”.
  3. Cere explicația, plicat la situația ta. Un concept explicat pe datele tale, pe textul tău sau pe clientul tău se fixează altfel decât unul din manual. Din nou, opune-te, reinterpretează, fă diferit.
  4. Testează și compară. Fă și altfel, uită-te ce se schimbă și verifică ce ți-a spus AI-ul. Și el greșește, iar dacă nu verifici, greșești odată cu el. Și , mai rău, nici mpcar nu ai greșit tu și nu ai ce asuma.
  5. Când rezultatul tău diferă, nu copia. Ia-o de la capăt și află de ce ai ajuns la alt rezultat. DIn efortul ăsta apare învățarea și asta e lecția.
  6. Explică cu vorbele tale. Dacă poți justifica fiecare pas și defini fiecare termen fără să te uiți în chat, ai învățat. Dacă nu, mai pui o dată oala pe foc.
  7. Învață pe altcineva ce ai învățat. Dacă nu poți explica simplu, aplicat, să răspunzi la întrebările care apar în mintea altcuiva, înseamnă că nu ai învățat.

Pașii se învârt în cerc ( ca în Kolb): dacă la final nu poți explica singur, te întorci la primul și mai pui o dată oala pe foc.

Rețeta asta nu te face expert peste noapte. Te face, în schimb, stăpânul propriei gândiri, iar AI-ul rămâne ce trebuie să fie: un sprijin.

Pentru cine e asta

Pentru oricine învață ceva nou, la orice vârstă. Eu am 50 de ani și am început un master, iar AI-ul m-a ajutat să nu-mi fie frică de o materie care, altfel, m-ar fi blocat. Dacă ești adult și te reprofilezi, dacă te întorci la studii după ani de pauză sau dacă pur și simplu vrei să înțelegi ceva care ți s-a părut mereu prea greu, AI-ul poate fi un tutor răbdător, care îți explică a zecea oară fără să-și dea ochii peste cap.

Pentru formatori și profesori. Lucrez de ani buni cu viitori formatori și văd că întrebarea nu mai e dacă oamenii vor folosi AI, ci cum. Cred că una dintre cele mai utile lecții pe care le putem da azi este diferența dintre a-ți delega o sarcină și a-ți delega gândirea, iar cel mai bine o predăm prin exemplu, arătând cum folosim noi înșine AI-ul.

Și pentru tineri, pentru că tentația scurtăturii e mare când ești la început, ai termene strânse și răspunsul e la un click distanță. Dar tentația asta nu ține de vârstă. Cercetările arată că ține mai degrabă de situație, de presiunea timpului și de cât de mult ne încredem în unealtă. Oricine, la orice vârstă, poate alege varianta ușoară. Și oricine poate alege să gândească.

Grupa mică, dar cu mai puțină frică 🙂

La statistică sunt încă la grupa mică de la grădiniță. Dar nu-mi mai e frică, și asta e o diferență uriașă față de cum am început. Nu am devenit expertă, am devenit cineva care înțelege ce face și de ce, măcar la nivelul 1 din 10. 🙂 E nesemnificativ, dar e un început și începutul cu propria minte. 

Ce zic de final?

Focul n-a ales niciodată dacă arde casa sau gătește cina. Nici AI-ul nu alege dacă ne prostește sau ne mai deșteaptă. Alegem noi, de fiecare dată când deschidem chatul.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă capitularea cognitivă? Capitularea cognitivă înseamnă să ceri răspunsul de la AI la primul semn de dificultate și să-l accepți fără să mai gândești sau să verifici. Termenul apare în raportul MIT despre AI și educație, publicat în august 2026, și în cercetările Wharton din 2026.

Ne face AI-ul mai proști? Nu în mod automat. Studiile arată că AI-ul folosit ca scurtătură poate reduce învățarea, iar folosit ca tutore, care explică și ghidează, poate preveni această pierdere. Diferența o face alegerea celui care îl folosește.

Cum folosesc AI-ul ca tutore? Încerci întâi singur, ceri explicații în loc de răspunsuri, ceri ca ele să fie aplicate pe situația ta, verifici ce primești, iar când rezultatul tău diferă, reiei și înțelegi de ce. La final, explici totul cu vorbele tale.

Surse

Studiile și documentele originale

Articole care prezintă studiile

Imaginea reprezentativă: din notițele mele. Întâi procesez, apoi o pun pe Claudia coach să mă întrebe, combată, explice, chestioneze.

Vrei să mergi mai departe de citit?

Cursurile noastre transformă ideile din articole în pași concreți, în ritmul tău.

Vezi cursurile