Cum să obții SĂNĂTATE, RELAȚII ARMONIOASE și PROSPERITATE? Dina Stan -mentor
Sănătatea, relațiile armonioase și siguranța financiară sunt obiective ale fiecărei ființe umane în parte. Toată lumea le vrea și multă lume plânge după ele, de parcă ne-ar fi fost date cu rația la naștere.
Ce am descoperit până acum , este că cele 3 domenii, pot fi extrem de ușor de atins când atenția și energia individului respectiv sunt direcționate la rădăcina manifestării.
Și nu, nu vorbesc din stadiul unei femei care a avut sănătate în mod natural, sau relații faine sau bani cu ușurință. Vorbesc din spațiul în care am suferit de multiple boli cronice până la vârsta de 25 de ani. Vorbesc din spațiul unei femei care nu reușea să-și facă nici prieteni reali, nici relații funcționale și nici banii din cont nu mă dădeau pe afară.
Asta e ceea ce m-a motivat să caut răspunsuri. Oh, și câte am mai aflat! Atenție am un stil tare povestitor. Sunt autoare printre altele și îmi este bine impregnat în sânge acest stil.
Haide să facem lucrurile un pic mai clare!
Spuneam că fiecare obiectiv poate fi îndeplinit dacă, energia individului ce deține obiectivul, este îndreptată la rădăcina manifestării. Rădăcina manifestării, fiind însuși echilibrul dintre Minte, Corp și Spirit.
Hai să vedem cum arată asta!
Noi NU suntem doar corpul nostru și NU suntem doar mintea noastră. Suntem ceva mult mai mult decât atât și iată mai sus structura.
Probabil ești deja de acord cu ideea că suntem cu toții spirit într-un corp. Eu am să numesc în acest articol că suntem Ființă. Tu ești o Ființă(adică parte eterică, energetică), ce are la dispoziție două instrumente pentru a-și îndeplini anumite misiuni.
Apropo! Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt! Poți să iei ceea ce vezi aici și să duci în interiorul tău și să vezi dacă rezonezi. Dacă nu rezonezi, îți propun să îți găsești propriul adevăr.
Bun! Acum, spuneam mai sus că echilibrul dintre Ființă, Corp și Minte este cheia. În momentul în care cele 3 sunt în concordanță, atunci, în centrul lor se creează un vortex, o fabrică de energie nelimitată, care îți alimentează la propriu tot ceea ce vrei să îndeplinești din misiunea ta.
Toate cele 3 au câte o nevoie și un rost, care, dacă sunt îndeplinite, atunci ele devin în concordanță unele cu celelalte.
Să zicem că vrei să lucrezi la business-ul tău (ceea ce vrea inima/ființa – adică locul unde stau valorile tale înalte), însă mintea vine și spune că n-o să fii în stare sau nici nu știi de unde să te apuci, iar corpul că e prea obosit. Mintea și corpul în acest context nu au nevoile îndeplinite, prin urmare, cele 3 vor fi deconectate și nu vei avea energia necesară să îndeplinești acel obiectiv măreț.
Corp
Ca să fac treaba un pic mai clară despre corp și minte, voi povesti puțin și despre ele.Corpul este instrumentul pe care îl avem la dispoziție pentru a simți senzații : de frig, cald, plăcere, durere, etc. Prin aceste senzații putem explora lumea și putem avea reacții de protecție, pentru a ne prezerva cât mai mult timp. Adică să murim cât mai târziu. Dacă simt că îmi e prea frig, mă voi îmbrăca, dacă ceva mă doare, voi căuta să repar/vindec, etc. Nevoia corpului în schimb, este de a se simți în siguranță. Când acesta se simte în siguranță, bătăile inimii funcționează normal, digestia e normală, prin urmare creierul poate funcționa normal.
Minte
Mintea pe de altă parte are rostul de a memora programe, pentru a crea strategii pe baza lor.Tot acolo sunt create emoțiile. De exemplu, dacă ai avut contact cu focul și ai văzut că arde, data viitoare vei fi precaută și vei putea să te protejezi. Mintea are rostul binedefinit de a ne arăta anumite traiectorii, pe baza a ceea ce a trăit deja. Poți spune cu alte cuvinte că mintea trăiește în trecut, întrucât ea nu poate crea nimic nou, ci poate prevedea ceva asemănător cu ceea ce a mai întâlnit. De aceea, atât timp cât ești în minte, nu ești defapt prezentă. Nevoia minții este de a avea dreptate, de a fi acceptată, iubită și validată. Probabil ai observat și tu o persoană nervoasă, care țipă. Dacă îți dai voie să treci peste propriile tale aprinderi și faci un test, vei vedea cum acea persoană se va calma instant. Dacă persoana nervoasă aude : “Te înțeleg! Ai dreptate! Probabil și eu m-as simți la fel în această situație. Să știi că sunt alături de tine!”, atunci se potolește în termeni de secunde, cel mult. De ce? Pentru că omul nervos, sau anxios nu este prezent. Ci atunci rulează doar mintea lui, într-un anumit program. Iar dacă îi îndeplinești minții nevoia, aceasta se potolește,
Atenție! A NU se crede că mintea este creierul. Mintea este tot sistemul nostru nervos, ramificat prin întregul corp, în fiecare mușchi, organ, celulă, ADN. De aceea poate fi simplu de înțeles că putem avea stocate amintiri/programe pe oriunde prin corp.
Cele două instrumente sunt extrem de bine interconectate, încât ele formează un tot întreg, pe care am să îl numesc aici IDENTITATE.
Ființă
Prin urmare Ființa are la dispoziție o identitate, prin care își îndeplinește obiectivele. De aceea obiectivele care nu sunt ale tale ca ființă nu vor fi îndeplinite. Adică nu ceea ce vrea mintea se va îndeplini, ci ceea ce are nevoie inima. Acum și aceste valori/obiective/misiuni sunt ascunse în durerile din trecutul nostru și ele pot deveni clare, odată ce ai curajul să pătrunzi în interiorul tău. În workshopul “Descoperă-ți Misiunea Personală”, lucrez cu femeile, în a-și descoperi care sunt valorile lor cele mai înalte și prin urmare, care este vocația lor în această viață. După ce reușești să afli care sunt abilitățile tale înnăscute, devine ușor să faci pace cu trecutul și să începi să creezi echilibru între cele 3 părți din tine.
Singura nevoie și rostul Ființei este acela de a EVOLUA. Prin urmare, orice te va ține în zona de confort și rutină și doar atât, te va omorî încetul cu încetul. Și culmea, că se crede că a ieși din zona de confort ar fi, împotriva a ceea ce mintea și corpul ar vrea. Însă asta nu e decât o altă minciună gogonată.
Acum că am definit bine fiecare parte dintre cele trei, urmează să aflăm și cum ajungem în echilibru.
Tot ce trebuie să faci, este să asculți ce are nevoie corpul tău, ce are nevoie mintea ta, ce are nevoie Ființa și apoi să creezi o soluție astfel încât, toate să aibe nevoile împlinite.
Exemplu:
PROBLEMĂ:
Să zicem că în interiorul meu, obiectivul este să am o relație armonioasă cu partenerul meu. Insă m-am îngrășat și am libiodoul scăzut și niciun chef de conectare(astea fiind senzații din corp și cel mai probabil nevoia este de un detox), mintea mă judecă și mă simt vinovată că aș putea să slăbesc, dar nu fac nimic în legatură cu asta (aici fiind responsabilă mintea), așa că mă autosabotez, ca semn de pedepsire față de mine.
SOLUȚIE
În primul rând îmi voi vedea obiectivul inimii/Ființei : relație armonioasă.
Apoi vorbesc cu mintea : “Draga mea, este normal să te simți vinovată și să vrei sa te autosabotezi! Te înțeleg și ai dreptate în această durere. În același timp vreau să știi că sunt alături de tine și când vei fi pregătită, sunt sigură că vom putea face ceva diferit în legătură cu asta. “ Atunci când vorbești așa cu mintea conflictuală, ea se relaxează și devine foarte rapid dispusă să coopereze. Însă nu iau încă nicio acțiune.
Apoi vorbesc cu corpul și îi voi spune că este în siguranță, că voi avea grija pentru ca în curand să își trăiască detox-ul și că îi mulțumesc din inimă pentru că are atâta răbdare cu mintea mea.
Aceste conversații le pot purta ca într-o meditație, unde merg în spațiul meu sacru, și îmi pun la o masă rotundă Ființa, Corpul și Mintea.
Iată aici o meditație gratuită pentru a intra în spațiul tău sacru:
În acest moment, nu am schimbat nimic fizic, însă s-a așternut pacea între cele 3 părți.
Abia acum, pot propune un plan de bătaie care să onoreze ceea ce vrea Ființa, în timp ce mintea și corpul cooperează.
Ce este necesar să am în vedere atunci când fac planul de bătaie, adică de îndeplinire a obiectivului?
- Că va trebui să trec peste anumite programe din minte, care în acest caz vor să mă țină grasă. Așa că îmi iau ori un nutriționist, ori program de slăbit, ori fac un challenge împreună cu cineva. Ideea e să mă asigur, că atunci când îmi va fi greu (pentru că îmi va fi), nu voi fi singură și va avea cine să mă susțină din exterior.
- Că va trebui să am și momente programate de cheat day, altfel ele vor veni peste mine atunci când nu mă aștept, iar asta e o strategie maximă de fail. Pentru că atunci când vinovăția vine, cel mai frecvent mod în care voi intra, va fi renunțarea/abandonul obiectivului sub pretextul că nu sunt în stare sau că nu e bună metoda pe care am ales-o. Și mă voi minți că voi adopta altă strategie de slăbit.
- Nu uita că obiectivul de fapt nu e slabitul, ci relația armonioasă.
- Ascultarea intuitiei va fi cel mai mare ajutor, până la îndeplinirea obiectivului.
- Până la îndeplinirea oricărui obiectiv, voi călca strâmb de multe ori. Ideea nu este să mă opresc, să mă învinovățesc, sau să găsesc altă modalitate, ci să accept că e normal să mă doară că nu am ajuns încă acolo, să dau în continuare tot și să învăț consecvența.
BONUS!
Dacă perseverența și consecvența, ar fi o valoare pe care toată lumea o practică, nu ar mai exista boală, conflicte și sărăcie.
Prin urmare, NU lua consecvența de-a gata și fii dispusă să muncești pe brânci pentru ea. Consecvența este o valoare ce se câștigă după multă muncă și educație interioară.
Acum spre final, pot spune mult mai simplu, că orice obiectiv ai, el poate fi îndeplinit, exact cum am menționat în exemplul de mai sus, întrucât, domeniul “Relație Armonioasă” poate fi înlocuit cu orice alt domeniu ai nevoie să atingi.
Eu am creat 3 programe de grup în care susțin femeile să îndeplinească obiective pe plan Relațional, Misiune Personală sau pe toate cele 3.
Mai mult decât atât, în cartea mea “Femeia Nebună – Ghid pentru a sări gardul”, vei găsi o mulțime de instrumente pe care le poți folosi de una singură.
În programul “Creează-ți Relația Ideală”, care ține o zi întreagă, înveți toate punctele cheie, necesare relației TALE ideale și vei pleca de acolo, nu doar cu o perspectivă mai amplă, ci și cu instrumente de folosit concret acasă.
În programul “Descoperă-ți Misiunea Personală”, desfășurat pe parcursul unei zile, intrăm în profunzime în adâncurile sufletului tău, pentru a scoate de acolo fix amprenta ta spirituală, pe care să o poți folosi mai apoi în acțiuni concrete ce îți vor schimba traiectoria direct către împlinirea ta sufletească.
Iar în Programul “Femeia AtotCreatoare” , ce durează 9 săptămâni, vom lua fiecare tip de program din interior, ce îți sabotează îndeplinirea obiectivelor și vom recrea fir-a-păr viața ta, în realitatea pe care ți-o dorești cu adevărat.
Partea minunată la programele de grup este că plătești mai puțin, iar prin energia și contribuția grupului, defapt primești mai mult.
Iar dacă totuși vrei să ai exclusivitate, am creat și un program 1 la 1, numit ClariNova, ce este un program personalizat după nevoile tale. Acesta durează 9 sesiuni, ce pot fi ținute pe o perioadă de până la 9 luni. Acest program, aduce transformare la nivel profund, iar asta se reflectă în realitatea trăită a participantei în program.
Toate aceste programe se desfășoară online. Curând voi crea și câteva programe fizice.
Pentru înscrierea în oricare dintre aceste programe, sau pentru întrebări sau sesiuni GRATUITE de clarificare, mă găsești pe pagina mea de Facebook, unde îi poți lăsa mesaj privat.
https://www.facebook.com/dinastan11
Și pentru că îmi place să contribui real în viețile femeilor, în Comunitatea Femeilor AtotCreatoare, vei găsi multiple lecții, seminare, instrumente complet GRATUITE pentru tine, spre a le testa și vedea dacă ți se potrivesc.
Iată link spre comunitate : https://bit.ly/FemeiATC